Victor Olșavszki: La noi în țară, a fost inițial 95%, care este o rată bună, dar acum a scăzut înspre 92, iar pe unele vaccinuri avem chiar 85%. Prin comparație, putem spune că și în Franța pe unele vaccinuri este chiar sub 85%, și asta este lucrul care ne îngrijorează. La un moment dat, pentru rujeolă, în Germania scăzuse sub această cotă de alarmă. La noi, pentru rujeolă, rubeolă au fost scăderi. De aceea, am avut și epidemii. Ultima epidemie importantă a fost în 2012, atât rujeolă, cât și rubeolă, când, cel puțin pentru rubeolă, România a avut cea mai mare incidență, inclusiv 103 cazuri de femei gravide cu rubeolă congenitală, ceea ce înseamnă fie pierderea sarcinii, fie riscul nașterii unor copii cu anomalii severe.
"Fii Sănătos! Fii responsabil! Vaccinează-te!" este mesajul transmis de specialiști cu ocazia Săptămânii Internaționale a Vaccinării, care se va încheia pe 30 aprilie, o inițiativă a Organizației Mondiale a Sănătății