Sănătate
RSS Sănătate

Problemele cu somnul pot indica un volum mai scăzut al masei cerebrale

Problemele cu somnul pot indica un volum mai scăzut al masei cerebrale

Persoanele care au probleme cu somnul sunt mai predispuse la a avea o masă cerebrală mai scăzută, reiese dintr-un studiu făcut public recent. Oamenii care au probleme cu somnul sunt predispuși la un volum mai scăzut de masă cerebrală în anumite zone ale creierului, față de persoanele care dorm fără nicio problemă, reiese dintr-un studiu realizat pe veterani americani, potrivit Reuters.

"Oamenii subestimează importanța somnului. Atât de multe lucruri par mai importante decât câteva ore de somn în plus", notează unul dintre autorii cercetării, Linda Chao.

"Studiul sugerează că nu ar trebui să subestimăm efectele privării de somn", mai spune ea. Cercetări anterioare au legat tulburările de somn de anumite schimbări structurale la nivelul creierului.

Aceste noi analize realizate de specialiștii de la Departamentul pentru Veterani din cadrul unui centru medical din San Francisco a încercat să stabilească o legătură între somn și cantitatea de materie cenușie din lobul frontal.

Cercetătorii susțin că deși rezultatele sunt concludente, în sensul că o calitate redusă a somnului este legată direct proporțional de volumul de masă cerebrală, studiul nu a fost de natură să dezvăluie o relație de cauzalitate între cele două, respectiv dacă prima este determinată de a doua sau viceversa.



UNIMEDIA.MD - 11.03.2014 12:38