România din inima Africii

14° 38' Latitudine; 17° 27'Longitudine

GALERIE FOTO

Avionul coboară ca o pasăre ciudată pe pista pierdută pe un câmp arid, roşiatic. În timp ce roţile se rostogolesc din ce în ce mai încet pe covorul de asfalt prăfos pierdut în inima Africii călătorul european se simte copleşit. Nu mai ştie către ce se îndreaptă. Clădirile dărăpănate şi plantele ţepoase şi uscate sunt singurele care animă peisajul dezolant.

La coborârea din avion câldura umedă te loveşte în plex şi apoi îţi strânge tot trupul. E o senzaţie pe care am avut-o pe tot parcursul sejurului nostru. Uneori uiţi de ea, dar are grijă să se reinsinueze, mai ales în mâini şi picioare umflate, ce-ţi transformă şi cei mai comozi pantofi în instrumente de tortură medievală.

Când pătrunzi în Dakar, amestecul de clădiri vechi cu cele în construcţie te izbeşte. Se construieşte enorm. Pe străzi, circulă cele mai multe maşini vechi, cu motoare zgomotoase, cu carcasa zgâriată, uneori fără ferestre, fără uşi, înfingându-se agresiv în trafic... pe care le-am văzut vreodată. Maxi-taxiurile locale sunt galbene, cu desene colorate, cu vopseaua scorojită, abia ţinându-se pe roţi şi pline ochi de călători (va dati seama cum este în talmeş balmeşul de nedescris când se urcă o mămăiţa cu un coş uriaş de peşti, lovind în dreapta şi-n stânga să îşi facă loc? ), la orice oră a zilei. Ai impresia că eşti în Bucureştiul anilor 90. Vă amintiţi ce mult se mergea atunci „pe scară”?

Aceleaşi amintiri ţi le deşteaptă şi vânzătorii ambulanţi, cu tarabe la fiecare colţ de stradă sau vânzând pur şi simplu pe nailoane întinse pe jos. Lângă grămezile de mango, de papaya, de mads (ţepoase, acrişoare, pline ochi de seminţe dar...cât de bune), de portocale şi ghimbir, se află tarabele cu ceai de bissap, de tamarin şi de boaobab, ca şi cele cu statuete, pirogi, mici cufere şi alte obiecte tradiţionale sculptate în lemn.

Femeile sunt frumoase şi graţioase. Înalte, subţiri, cu un trup atletic, cu o piele superbă, netedă şi plină de viaţă. Atunci când zâmbesc o fac sfios, ca nişte soţii ascultătoare. Sunt minunate în rochiile lor tradiţionale (boubou), colorate viu şi brodate. Pe cap au pagne (pani), la fel de colorate ca penajul unor păsări tropicale.

Cel mai impresionant loc vizitat: insula Gorée, unde ajungi după o jumătate de oră de navigat, locul unde altădată erau aduşi sclavii în vederea îmbarcării lor pe navele ce îi duceau mai ales către America. În gloful mic în care a acostat vaporaşul de croazieră câţiva copii se scăldau zgomotos, râzând şi împroşcându-se cu apă. În port roiau vânzătorii de statuete artizanale, reprezentând mai ales de femei cu pagne şi cofe pe cap, la fel de subţiri şi graţioase ca şi originalul. Statuetele sunt negre, iar veşmintele femeilor colorate în diverse nuanţe de roşu. Muzeul de acolo vorbeşte despre diferiţii guvernatori ai insulei şi despre sutele, miile de oameni aduşi aici nu doar din Senegal, ci din toată Africa centrală, şi plecaţi spre nicăieri. E o atmosferă apăsătoare, tristă, de despărţire. Când ieşi, vânzătorii ambulanţi te împresoară din nou. Scapi cu greu de ofertele lor promoţionale repetate şi ajungi pe aleea pictorilor pe pânză sau cu nisip. Unde eşti îmbiat să cumperi la fel de insistent. În mijlocul insulei, un baobab cu crengi întortocheate serveşte drept mijloc de teren pentru o ceată de băieţei hotârâţi să arate că ştiu fotbal. Alături, o clădire colonială, în paragină, cu coloane uriaşe, cu ferestre sparte, cu uşi atârnând în unica balama iertată de trecerea timpului, o insulă pe insula înconjurată de un ocean zgomotos, cu valuri uriaşe.

La fel de important: tradiţionala ospitalitate senegaleză: Teranga. Amestec de ospitalitate sinceră, fraternitate bulversantă. Se manifestă prin strângeri de mână sincere, zâmbete largi, mici daruri, invitaţii acasă pentru a lua masa împreună. Este o societate a prieteniei calde.

Regulă de bază pentru integrare: să intri în ritmul de viaţă african. Aici începi să ai răbdare şi să te bucuri de viaţă. „Începe acum” este la Dakar un mod de a spune în curând. Asta poate fi într-o oră, două sau chiar trei. Şi nimeni nu se supără pentru asta. Căci, în orice caz, va începe.

Astăzi Africa este accesibilă în doar câteva ore de zbor cu avionul. În acest moment, marile puteri ale lumii decid, rând pe rând, să intre în bătălia pentru resursele, încă insuficient explorate, din ţările africane.

Senegalul, ţara pirogii, situată în zona centrală a continentului, şi-a depăşit vechile mentalităţi şi este unul dintre noii tigri economici ai regiunii.

Vă propunem o călătorie inedită la Dakar. La limita dintre trecut prezent şi viitor, oameni simpli şi persoane publice vorbesc despre această ţară a contrastelor. Aridă, dar bogată în fructe delicioase, ca mango, papaya, fructul pasiunii sau uriaşii pepeni verzi. O ţară de adopţie pentru păsările migratoare plecate din Europa. O ţară unde mulţi dintre oamenii care construiesc istoria prezentă au studiat în România, iar această experienţă le-a schimbat viaţa pentru totdeauna.

Senegalul este o ţară extraordinară şi ospitalieră. Un fel de mică Românie africană, pe care am descifrat-o şi cu ajutorul profesionist şi eficient al Ambasadei României în Senegal. Un gând bun pentru domnul ambasador Ciprian Mihali şi echipa sa.

Senegalul este aproape. Mai aproape decât vă aşteptaţi. Drum bun spre inima Africii!

Carmen Ionescu

GALERIE FOTO

Agenţia RADOR - 4.12.2013 9:54

Share