Tradiții
RSS Tradiții

Maeștrii picturii în goblen, la Brașov

 Maeștrii picturii în goblen, la Brașov

Începând de luni, 25 august, pentru aproape o lună, Galeria Kronart găzduiește o expoziție cu 11 lucrări semnate de brașoveanca Paraschiva Bohățel. Goblenul este o pasiune îmbrățișată de foarte mulți dintre noi, însă puțini ajung la transformarea goblenului în artă. Un astfel de exemplu îl reprezintă lucrările Paraschivei Bohățel, adunate în expoziția „Maeștrii picturii în goblen”, care poate fi vizitată la Galeria Kronart, de pe strada Postăvarului, până pe 14 septembrie. Este vorba de 11 lucrări de „pictură cu acul”, așa cum mai este denumită arta goblenului, care a prins tradiție și în țara noastră, îndeletnicire căreia îi acordă timp și răbdare mai mult doamnele, dar nu numai, spune Gabriel Stan, directorul Galeriei Kronart.Inițiativa și sprijinul pentru această expoziție aparține soțului autoarei, sculptorul Nicolae Bohățel. Tot soțul a ales și motivele, opere de pictură ale unor artiști celebri.

Expoziția, care redă peisaje pictate de către Nicolae Grigorescu, Theodor Aman sau Ștefan Luchian, este primul eveniment de acest gen găzduit de Galeria Kronart în cei 12 ani de existență.



RADIO TÂRGU MUREȘ - 25.08.2014 16:24