Tradiții
RSS Tradiții

Târgul Ceramicii Populare Românești 'Cocoșul de Hurez'

Târgul Ceramicii Populare Românești 'Cocoșul de Hurez'

O nouă ediție a Târgului Ceramicii Populare Românești "Cocoșul de Hurez" va debuta vineri în orașul Horezu.

Noutatea adusă de ediția din acest an va consta în faptul ca acest targ se alătură brandului turistic de țară, după cum a anunțat primarul de la Horezu Ilie Fârtat. Evenimentul va reuni, ca de fiecare dată, în cadrul natural al Platoului „Stejari”, meșteri ceramiști de pe tot cuprinsul țării și din țări ca Italia, Spania, R. Moldova, Serbia, Bulgaria sau Franța. Produsele din ceramică vor putea fi admirate, începând de sâmbătă dimineață, iar după-amiază cei prezenți vor putea asista la un program folcloric al ansamblurilor artistice din Microregiunea Horezu.

În același timp, juriul va evalua piesele de ceramică înscrise în concurs, iar cele mai bune exponate vor fi premiate începând cu ora 20:00, la Palatul Domnesc.



Agenția RADOR - 4.06.2014 16:04