Gadgetul viitorului - Fujitsu Lifebook
Designerul Prashant Chandra a realizat pentru Fujitsu prototipul unui gadget all-inclusive care va aduce, pe o singură platformă, laptopul, tableta, telefonul și o cameră foto. Gadgetul imaginat de designer vine cu câteva soluții foarte ingenioase. Acesta este ca un lego, format din diverse componente care pot funcționa independent, în funcție de necesitățile utilizatorului. Tableta, de exemplu, poate fi folosită ca atare, dar și ca tastatură pentru Lifebook. La fel, smartphone-ul se transformă în touch-pad, media-player și cameră foto și poate funcționa independent sau împreună cu "gadgetul-mamă". Toate gadgeturile comunică între ele atât direct, prin mufele de conectare, cât și prin Bluetooth, iar încărcarea bateriilor se poate face prin platforma de bază sau independent, prin mufele micro-USB.
PUBLIKA.MD
-
18.01.2012 13:02