Inedit
RSS Inedit

Imagini inedite cu Hitler, descoperite în California

Imagini inedite cu Hitler, descoperite în California

Un supraviețuitor al Debarcării din Normandia și-a păstrat cu sfințenie amintirile în podul casei sale din California. Deși acesta a murit în urmă cu 15 ani, familia sa a descoperit de-abia acum fotografiile nemaivăzute ale liderului nazist Adolf Hitler. Colecția de fotografii îl arată pe Hitler în diverse ipostaze din viața sa. Editorul foto al revistei Time, Bridget Harris a fost șocat atunci când mama sa i-a povestit despre imaginile cu Hitler pe care bunicul ei le-a adus din Germania. După ce a supraviețuit Debarcării din Normandia, sergentul Paul T. Lipari a părăsit Europa cu o grămadă de suveniruri secrete, inclusiv fotografii ale lui Adolf Hitler din tinerețe. Harris a fost uimit când a preluat imaginile nemaivăzute până acum, care fuseseră depozitate într-o cutie, împreună cu alte fotografii, hărți și scrisori din casa părinților mamei sale din California, Statele Unite. Imaginile de propagandă nazistă încearcă să-l arate pe Hitler ca un fel de lider respectat. Harris a descoperit că fiecare fotografie era însoțită de o explicație patriotică. Cele mai multe dintre pozele lui Hitler au fost realizate de Heinrich Hoffmann, fotograful oficial al Partidului Național Socialist al Muncitorilor din Germania.

(www.independent.md)



www.independent.md - 1.09.2014 14:46