Reporter: Domnule profesor Vasile Șoimaru, ce v-a bucurat și ce v-a întristat la românii noștri care nu sunt în țară?
Vasile Șoimaru: În funcție de țară, în funcție de comportamentul regimurilor din aceste state față de minoritățile naționale, inclusiv față de românii noștri, diferențele sunt foarte mari. În Serbia, în Banatul Sârbesc, este o atitudine foarte bună față de dânșii, nu le-au închis școlile, îi ajută cu ce pot. În Timocul sârbesc, e cu totul altă situație, dar e mult mai gravă situația cu aromânii din Grecia. Nu-i recunosc nici ca aromâni, nu în calitate de vorbitori de dialect românesc. La festivalurile lor naționale la care am fost, în Metsovo, la Mincev, în Munții Pindului, se vorbește grecește, se dansează românește sau aromânește și se cântă tot aromânește. Atât. În Ucraina, de când a devenit independentă, situația este și mai proastă față de români. Au închis majoritatea școlilor, majoritatea grădinițelor. În Basarabia istorică - Ismail, Cetatea Albă - i-au divizat, îi consideră de moldoveni, și la Cernăuți, în regiunea Cernăuți, până în zona veche a Basarabiei țariste, până acum îi consideră moldoveni. Se mai țin cei din orașul Cernăuți, cei din nordul Bucovinei istorice. În Rusia, în Caucaz, zece sate românești se mai păstrează. Se vorbește foarte puțin. Am reușit în acest volum să aduc și românii din Boianul canadian. Deci în Boianul bucovinean am aflat de comunitatea românilor din Boianul canadian. Am văzut un album, am văzut biserica lor, care-i copia bisericii din Boianul lui Eminescu de aici, de lângă Cernăuți, și am zis cu orice preț să ajung acolo. Și am văzut doar două localități - până acuma se mai vorbește românește.