Relații internaționale
RSS Relații internaționale

Ministrul român al afacerilor externe, Titus Corlățean, condamnă ferm executarea prin decapitare a cetățeanului britanic David Haines

Ministrul român al afacerilor externe, Titus Corlățean, condamnă ferm executarea prin decapitare a cetățeanului britanic David Haines de către gruparea teroristă "Statul Islamic". "Este revoltător și inexplicabil cum un cetățean britanic, membru al unei misiuni umanitare, aflat în Siria pentru a-i ajuta pe cei aflați în suferință, a ajuns să fie victima unor manifestări radical-extremiste" - arată ministrul într-un comunicat de presă.

Militanții "Statului Islamic", care luptă în Irak și Siria, au postat un videoclip ieri ce ar arăta execuția prin decapitare a angajatului umanitar britanic David Haines, ca represalii pentru intrarea Regatului Unit în coaliția destinată să combată acest grup extremist jihadist. Este vorba despre a treia execuție de acest tip în decurs de o lună.



Radio România Actualități - 14.09.2014 15:45