Românii sunt bine văzuți în Marea Britanie, afirma noul ambasador britanic la București, Paul Brummell, la începutul săptămânii. "Românii care lucrează în Regatul Unit sunt apreciați de angajatori, iar unii se pot lăuda chiar cu povești de succes", sublinia ambasadorul britanic în conferința de presă susținută la preluarea postului.
Paul Brummell: De la miile de tineri care au ales să studieze la universitățile din Regatul Unit, la personalul medical românesc care deservește /.../ sistemul nostru public de sănătate, vorbim de un parteneriat între prieteni. Mă bucur că mi-au ajuns la urechi povești extraordinare de succes ale românilor din Marea Britanie, de la tânărul antreprenor în industria IT /.../ la Alina Cojocaru, balerină de excepție.Există și un număr mic de cetățeni români care comit infracțiuni în Marea Britanie, dar situația este gestionată cu succes de polițiștii britanici, în colaborare cu cei români, afirma ambasadorul Paul Brummell.
Paul Brummell: Majoritatea românilor care vin în Marea Britanie lucrează și sunt toți bine-veniți. Bineînțeles, este o minoritate care are /.../ cu criminalitatea și pentru aceasta este important și cu apărarea în ceea ce privește securitatea între polițiști. Sunt polițiști români care lucrează la Londra, în Marea Britanie, care îi ajută pe colegii lor britanici împotriva criminalității organizate."Este foarte posibil ca tema imigrației să fie folosită din nou în campania electorală de anul viitor, din Marea Britanie", spunea ambasadorul Paul Brummell, dar până la urmă, cei care pot să contracareze cu succes eventualele atacuri din presa britanică sunt cetățenii români care, prin conduita lor, ar deveni astfel cei mai buni ambasadori ai României.
Paul Brummell: Uneori, articolele din presă au confundat, de exemplu, români și romi, au confundat aspecte diferite. Eu cred că pentru rezolvarea acestei probleme cei mai buni ambasadori pentru România trebuie să fie românii care lucrează în Marea Britanie.
Noul ambasador britanic la București a dat asigurări că va colabora cu ambasadorul român la Londra, Ion Jinga, pentru îmbunătățirea imaginii cetățenilor români din Marea Britanie.