Un militar român a decedat și alți patru au fost răniți astăzi, în timpul desfășurării unui exercițiu multinațional, în Germania
Un militar român a decedat și alți patru au fost răniți astăzi, în timpul desfășurării unui exercițiu multinațional, în Germania. Cei cinci militari se aflau într-un vehicul care s-a răsturnat la intrarea pe un drum secundar. Plutonierul Adrian Constantin Leu a murit la scurt timp după producerea accidentului, în ciuda eforturilor făcute de personalul medical. Ceilalți patru militari români sunt internați în unități medicale din Germania. Adrian Constantin Leu era angajat al Ministerului Apărării Naționale din 2001 și a participat la trei misiuni în teatrele de operații din Afganistan și Irak. Ministrul Apărării, Mircea Dușa, a transmis condoleanțe familiei militarului decedat și este permanent informat de evoluția stării de sănătate a celor patru răniți, se arată într-un comunicat de presă.
Radio România Actualități
-
5.09.2014 16:25