Relații internaționale
RSS Relații internaționale

Forumul China-Europa Centrală și de Est pentru agricultură se va desfășura în octombrie, la București

Forumul China-Europa Centrală și de Est pentru agricultură se va desfășura în octombrie, la București
Daniel Constantin

Forumul China-Europa Centrală și de Est pentru agricultură va fi organizat la sfârșitul lunii octombrie la Bucuresti, în paralel cu târgul internațional INDAGRA - a anunțat, la Beijing, ministrul agriculturii, Daniel Constantin. El a spus că este pentru prima dată când acest forum are loc în afara Chinei și că agricultura românească este atractivă pentru investitorii chinezi.

Daniel Constantin: Cred că reprezintă o oportunitate pentru companiile chinezești care vor participa, de a cunoaște potențialul pe care îl are agricultura românească, potențialul pe care îl au cele 16 țări din Europa Centrală și de Est, dar și o bună oportunitate pentru a organiza întâlniri în care să trecem de la vorbe la lucruri concrete. Există deja create companii româno-chineze în domeniul agriculturii. Suntem pe punctul de a realiza primele exporturi în ceea ce privește carnea de porc.

Ministrul agriculturii, Daniel Constantin, se află în China, alături de premierul Victor Ponta și de alți miniștri, într-o vizită oficială. Astăzi, șeful executivului se va întâlni cu omologul său chinez, Li Keqiang - a informat trimisul RRA Angela Matei.



Radio România Actualități - 1.09.2014 11:28