Relații internaționale
RSS Relații internaționale

Întâlnire a ministrului Mircea Dușa cu omologul francez, Jean Yves Le Drian

Întâlnire a ministrului Mircea Dușa cu omologul francez, Jean Yves Le Drian

Ministrul apărării naționale, Mircea Dușa, a avut joi, 28 august, o întâlnire oficială cu omologul francez, Jean Yves Le Drian, la sediul Ministerului Apărării Naționale francez. Ministrul Mircea Dușa a transmis oficialului francez aprecierile României față de eforturile Franței în contextul crizei de securitate din regiunea flancului estic al NATO și participarea militarilor francezi la măsurile de reasigurare a aliaților.

„Franța este partenerul nostru tradițional, iar legăturile dintre popoarele și armatele noastre s-au sudat de-a lungul timpului. Apreciem ajutorul oferit de Franța, atât pe timpul preaderării la NATO și UE, dar și în ultimii ani, în special pe linia pregătirii comune a militarilor noștri”, a adăugat ministrul Dușa.

Pregătirea Summit-ului NATO din luna septembrie din Țara Galilor a constituit un important subiect de discuție, concluzia împărtășită de cei doi miniștri fiind că adoptarea unor măsuri pe termen lung pentru consolidarea posturii aliate de apărare este esențială.

Totodată, cei doi oficiali au abordat problemele care vizează măsurile de reasigurare pe flancul estic al NATO și UE dar și problema securității maritime, în special cea din Marea Neagră.

Ministrul Mircea Dușa a subliniat importanța relațiilor bilaterale în domeniul militar între cele două armate, ce vor viza, în special, dezvoltarea și permanentizarea dialogului strategic, desfășurarea de exerciții comune și participarea la misiuni sub egida NATO/UE, așa cum a fost stabilit la Reuniunea româno-franceză în format „2+2” de la Paris din 7 mai a.c.

„În ultimii trei ani, România a mărit anual alocările bugetare pentru apărare, iar PIB-ul României a crescut în termeni reali, asigurând cadrul necesar pentru o creștere reală a bugetului M.Ap.N. Sunt convins că această creștere bugetară va oferi posibilitatea relansării cooperării tehnico-militare dintre țările noastre”, a mai precizat ministrul Dușa în cadrul convorbirilor.

Prin această vizită, România și Republica Franceză au mai făcut un pas în consolidarea relațiilor de cooperare militară, fiind o oportunitate de a cunoaște îndeaproape obiectivele și preocupările în ceea ce privește dezvoltările actuale pe linie de apărare și securitate.

De asemenea, miniștrii apărării au abordat teme de pe agenda Uniunii Europene, care vor fi dezbătute cu ocazia reuniunii ministeriale UE, de la Milano, programată în luna septembrie a.c. În același context, ministrul Mircea Dusa a subliniat de asemenea importanța drumului european pentru Republica Moldova, Ucraina și Georgia.



Agenția RADOR - 28.08.2014 17:38