Relații internaționale
RSS Relații internaționale

Comunicat al Ambasadei SUA la București

Comunicat al Ambasadei SUA la București

Ambasada Statelor Unite la București își manifestă îngrijorarea față de momentul ales de autoritățile române pentru o eventuală ordonanță guvernamentală cu privire la aleșii locali. Ambasada precizează într-un comunicat că și-a exprimat în trecut îngrijorarea privind legiferarea unor chestiuni complexe prin ordonanțe de urgență și consideră că măsurile de acest fel ar trebui discutate în cadrul unui proces legislativ deschis și transparent care permite organizarea unei dezbateri cu participarea liberă a tuturor partidelor politice, a societății civile și a tuturor părților interesate.

Amintim că un proiect de ordonanță de urgență care le permite aleșilor locali să opteze pentru partidul din care doresc să facă parte, fără a-și pierde funcțiile obținute în alegeri, se află în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Dezvoltării Regionale. Documentul a fost contestat de opoziție, de societatea civilă și de presă pe motiv că încurajează migrația politică și este un atac la democrație. Guvernul susține că dorește în acest fel să rezolve blocajele apărute între primari și consiliile locale, sau în consiliile județene după ruperea USL și formarea Partidului Mișcarea Populară.



Radio România Actualități - 28.08.2014 11:15