Românii au venit prin Tunisia și apoi prin Franța, pentru că aeroportul internațional din Tripoli a devenit nefuncțional în urma luptelor care s-au dat acolo între grupări rivale.
Potrivit aceluiași comunicat, Rompetrol și-a suspendat temporar activitățile de profil în Libia, iar cei peste 50 de angajati ai companiei care se mai află acolo vor asigura mentenanța instalațiilor și a echipamentelor din câmpurile petrolifere, precum și protecția acestora.
România desfășoară activități în domeniul petrolier din Libia încă din anul 1976. În prezent, această țară se confruntă cu un conflict armat sângeros, numeroase state occidentale fiind nevoite să-și retragă inclusiv personalul diplomatic.