România - București
RSS România - București

13 autoturisme incendiate în Drumul Taberei

13:27 - Treisprezece autoturisme au fost incendiate în această dimineață în cartierul Drumul Taberei din București. Incendiul a fost anunțat în jurul orei 4:00 de o persoană care a sunat la 112. Surse din Poliția Capitalei au declarat presei că opt mașini au fost distruse în totalitate. Toate cele 13 autoturisme aparțin unor persoane fizice. O anchetă este în desfășurare în acest caz.

***

09:17 - Șase autoturisme și o motocicletă au ars în acesată dimineață în capitală, în zona Drumul Taberei. Alte patru mașini care erau în apropiere au fost avariate. Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență, Daniel Vasile, a precizat că la fața locului sunt deja mai multe echipaje. Potrivit reporetrului nostru Daniela Mănuță, pompierii cred că incendiul a fost produs în mod intenționat.



Radio România Actualități - 10.04.2013 13:27