Teatrul Național București are cinci săli de spectacole și un amfiteatru în aer liber, construit pe acoperiș. Sala Studio, singura din lume care se modifică în 20 de minute în funcție de cerințele spectacolului, va reveni în folosința teatrului. Și Sala Mare a fost refăcută complet. În incinta teatrului vor fi amenajate cafenele, galerii de artă, magazine de antichități.
Ion Caramitru, director TNB: Ceea ce rămâne de făcut spre primăvara anului viitor, după plecarea organizării de șantier din spațiul din jur, e amenajarea unui parc pietonal, care să înlocuiască parcarea care a fost și care să permită accesul oamenilor - și nu numai al publicului de seară, la spectacole, pentru că teatrul va fi deschis de la 10:00 până la 23:00 - în spațiile în care vor găsi librării, cafenele, galerii de artă; și accesul va fi pe mai multe intrări în clădire.
Prezent pe șantierul de construcții, premierul Victor Ponta a declarat că s-a asigurat că există toate fondurile necesare pentru finalizarea lucrărilor. Valoarea totală a lucrărilor s-ar ridica la 65 de milioane de euro, bani obținuți de guvern printr-un credit de la Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei.