România - Cultural
RSS România - Cultural

Casa Memorială Andrei Mureșanu din Bistrița va găzdui 'Serile de poezie de la Casa Poetului'

Casa Memorială Andrei Mureșanu din Bistrița va găzdui 'Serile de poezie de la Casa Poetului'
Casa Memorială Andrei Mureșanu

Casa Memorială Andrei Mureșanu din Bistrița va găzdui, de marți și până joi, "Serile de poezie de la Casa Poetului", manifestare organizată de Biblioteca Județeană Bistrița-Năsăud. Ajunse la a treia ediție, serile de poezie vor fi deschise în acest an și prozatorilor și se anunță un adevărat maraton literar, care va reuni scriitori bistrițeni de toate vârstele și cu crezuri literare diferite.

Între poeții invitați la Serile de poezie de la Casa Poetului se va afla, de bună seamă și Alexandru Cristian Miloș, poetul care, în anii optzeci a salvat această casă de la demolare, întrucât zona în care era ea amplasată intra într-un plan de sistematizare făcut de administrația comunistă a orașului, adică de construire de blocuri. Aflând de acest lucru, tânărul poet, pe atunci, Alexandru Cristian Miloș i-a scris poetului Adrian Păunescu, redactor șef al revistei Flacăra, pe atunci cea mai cunoscută și citită revistă culturală și socială din România. Adrian Păunescu a reacționat, scriind despre casa bunicilor poetului imnului național, Andrei Mureșanu, care a copilărit în ea și a intervenit pe lângă autoritățile locale și județene de atunci. Planurile au fost refăcute, iar peste ani, căsuța a intrat în patrimonial cultural local, fiind acum o secție a Bibliotecii Județene Bistrița-Năsăud.



Radio Cluj - 21.07.2014 17:42