România - Cultural
RSS România - Cultural

Grădina Episcopiei – locul unde s-a construit Ateneul Român

Grădina Episcopiei – locul unde s-a construit Ateneul Român

În 1865 un grup de oameni de artă și cultură, entuziaști, din care făceau parte Constantin Esarcu, C.A. Rosetti, V.A. Urechia, Nicolae Kretzulescu și Al. Odobescu, pun bazele Societății Culturale „Ateneul Român“. Toți doreau ca viitoarea societate să-și aibă sediul într-un "edificiu care va fi închinat în exclusivitate artei și științei, deci arhitectura va trebui să corespundă acestei destinații". Primăria donează terenul pe care erau deja turnate fundațiile viitorului manej, edificiu aparținând Societății Ecvestre Române. Proiectul prevăzuse dimensiuni considerabile. Destinația inițială a terenului se schimbă însă și se hotărăște ca în locul manejului să se ridice clădirea Ateneului Român. Dintre toate proiectele prezentate, a fost ales cel al arhitectului francez Albert Galleron, cel care proiectase în București Palatul Băncii Naționale (1880–1885). Noul proiect va utiliza fundațiile deja existente. Descriind un cerc, ele vor sta la baza sălii de concerte. Albert Galleron va fi asistat de o comisie tehnică formată din arhitecți și ingineri români: Grigore Cherchez, Al. Orăscu, Constantin Băicoianu, Ion Mincu și Ion Socolescu. Membrii acestei comisii aveau studiile făcute la Paris și aveau concepții artistice și tehnice comune cu autorul proiectului.

Piatra de temelie fiind pusă la 26 octombrie 1886, construcția începe pe vechile fundații, rezultând un corp central circular. Au fost două etape de construcție: prima între 1886–1889, în care a fost ridicat corpul principal și cupola ce-l acoperă, iar a doua etapă între 1893–1897, când se ridică anexa aflată în spatele Ateneului. Ca sistem constructiv, Ateneul se sprijină pe zidărie portantă de cărămidă. Cupola are structura metalică, realizată de firma din Beuchtel, specializată în astfel de construcții. Contractul cu această firmă a fost încheiat la 9 februarie 1887. Proiectant era I. Schwalbach, cel care a și supervizat montajul, început în iunie 1887 și terminat după șase luni.

Arhitectul francez Albert Galleron recomanda folosirea acestei structuri metalice circulare peste tamburul de cărămida, ca fiind cel mai indicat în această situație, deoarece: "această osatură constituie un ansamblu foarte solid și indicat în particular țărilor supuse cutremurelor de pământ". Astfel, el a fost printre primii proiectanți care a luat în calcul riscul seismic specific zonei țării noastre, precum și orașului București. Prima etapă a construcției se termină în noiembrie 1887, urmând ca finisajele interioare și exterioare să fie terminate pe parcurs. Alexandru Odobescu marchează inaugurarea oficială din 14 februarie 1888 printr-o conferință. După un an, la 5 martie 1889, va fi terminată și sala de concerte, iar orchestra filarmonică dirijată de Eduard Wachman va susține primul concert. În anii următori au fost finalizate și celelalte lucrări de către arhitectul Leonida Negrescu: este vorba de cele două aripi cu două nivele aflate în stânga și dreapta intrării principale.

Fresca, prevăzută încă de la inaugurare, în interiorul sălii de concerte, de către Alexandru Odobescu, trebuia să fie, în viziunea sa și a lui Constantin Esarcu, "o imagine a specificității sufletului românesc". Suprafața pictată este de 75 metri lungime si 3 metri înălțime. În 1901, pictorii Ștefan Popescu și Costin Petrescu își prezintă proiectele, acceptat fiind proiectul celui din urmă. Acesta avea în vedere ca fresca să prezinte 25 de episoade din istoria românilor. Începută târziu, abia în 1933, fresca este inaugurată la 26 mai 1938. De menționat este faptul că atât fresca, cât și medalioanele din mozaic ale celor patru domnitori și ale regelui Carol I au fost acope­rite în timpul comunismului: fresca cu o draperie pe toată lungimea de 75 metri, iar mozaicurile cu capace rotunde din lemn. Printr-o întâmplare fericită, au fost salvate de la distrugere, putând fi admirate și în ziua de azi.

Ca stil, arhitectura Ateneului Român este neoclasică, cu ornamente și detalii specifice sfârșitului de secol XIX francez. Acest stil se întâlnește la majoritatea clădirilor reprezentative ale Bucureștiului. Este o perioadă puternic influențată de arhitectura franceză, de occidentalizare, precum și de înflorire a vieții social-economice a Regatului României.

Fațada dinspre vest are ca element principal porticul cu cele opt coloane ionice. Frontonul triunghiular sprijinit pe acestea amintește de vechile temple ale antichității. La baza frontonului se află inscripția "Ateneul Român". Cupola, aflată în spatele frontonului, este dominantă prin mărimea sa, iar prin arhitectura sa barocă se impune ca element central al construcției. Înălțimea totală a edificiului este de 41 metri, iar diametrul de 29,16 metri. Înălțimea cupolei este de 13 metri. Tamburul este prevăzut cu douăzeci de ferestre rotunde, fiecare având câte o liră stilizată ca element decorativ. Partea superioară a cupolei, în punctul ei cel mai înalt, este prevăzută cu un luminator circular cu geamuri mate. Atât cupola, cât și luminatorul sunt executate din tablă de zinc, ca de altfel și elementele decorative de pe ele. Sub cupolă, la interior, se află sala mare de concerte, iar la parter un hol monumental. Acesta este prevăzut cu douăsprezece coloane dorice dispuse circular, având miezul din metal. Accesul la sala de concerte se face prin patru scări în spirală, impresionante ca mărime și ca realizare. Scările se desfășoară în jurul unui element central realizat din marmură de Carrara. Un element nou și deosebit în realizarea scărilor îl constituie palierele-balcoane care duc spre sala de concerte. Holul este dominat de scara de onoare, de asemenea din marmură de Carrara. Scara are două rampe, una spre stângă, cealaltă spre dreapta, care pornesc de la podestul unde, între două coloane ionice, se află bustul compozitorului George Enescu, cel care a organizat subscripția pentru achiziționarea unei orgi. Aceasta, construită în 1939, este singura orgă de concert de mari dimensiuni construită de renumitul Oscar Walcker și s-a păstrat în întregime până în zilele noastre.

Impresionantă este sala de concerte, atât prin proporții, cât și prin elementele decorative și realizarea plastică a acestora. Diametrul sălii este de 28,5 metri, iar înălțimea liberă de 16 metri. Bolta este bogat ornamentată cu elemente zoo- și antropomorfe, din stucatură policromă, realizate conform dorinței lui Alexandru Odobescu. Toate elementele decorative, care creează un ambient deosebit, au fost executate din stuc și finisate cu un deosebit simț artistic, în așa fel încât să se armonizeze cu ansamblul din care fac parte. Elementul central și cel mai impresionant al sălii de concerte este fără îndoială fresca realizată de Costin Petrescu. Aceasta începe și se termină pe cele două laturi ale scenei, dând senzația că îmbrățișează toată sala, iar cele o sută douăzeci și patru de becuri aflate la partea ei supe­rioară o pun și mai mult în valoare, printr-o iluminare discretă. Din înaltul ei, sala este dominată de un candelabru impunător, cu cele două sute de becuri ale sale.

Constantin Esarcu, sufletul acestui proiect, dorea ca "edificiul destinat artei și științei să fie monumental"; dorința i s-a împlinit și, poate mai mult decât atât, Ateneul Român a devenit în timp simbolul Capitalei și al vieții culturale românești.

GHEORGHE PARUSI

Acest fragment face parte din ampla lucrare MAREA REFACERE A ATENEULUI ROMÂN (1990–2003), aparuta Sub Înaltul Patronaj al Majestății Sale Regele Mihai I al României, in anul 2010, in seria Caietele Filarmonicii "George Enescu".

Material realizat de Roxana Duinu și Ana Tătaru



Agenția RADOR - 29.04.2014 13:55