România - Social
RSS România - Social

Pregătiri pentru începerea noului an școlar

Pregătiri pentru începerea noului an școlar

Noul an școlar va începe în județul Buzău în 151 de unități de învațâmănt cu personalitate juridică și aproape 500 arondate acestora. Paula Mihai, purtător de cuvânt al Inpsectoratului Județean Școlar Buzău face precizarea că în decursul acestei săptămâni are loc un control tematic la nivel de județ prin care directorii de școli, licee și grădinițe trebuie să specifice ce nevoi au respectivele unități înainte de sunetul primului clopoțel. Printr-un proiect de susținere a educației timpurii, finanțat de Guvernul Romaniei și UE, au loc renovări, extinderi sau chiar se construiesc clădiri noi de gradinițe în Buzău, satele Joița, Poșta, Negosina, Muscelu, CA Rosetti și Ciuta. În același timp, noul an școlar va începe în Buzău și sub semnul extinderii învățământului la simultan deoarece a scăzut populația școlară în mediul rural izolat, iar multe școli își restrâng activitatea. Spre exemplu, școala Lopătăreasa din comuna Bisoca. Elevii de nivel gimnazial vor parcurge patru kilometri pe jos pentru a putea fi luați cu microbuzul școlar și transportați alți cinci kilometri până la școala de centru - transmite corespondentul RRA Cristina Moise



Agenția RADOR - 18.08.2014 16:14