România - Social
RSS România - Social

PORTRET: Mugur Isărescu împlinește 65 de ani

PORTRET: Mugur Isărescu împlinește 65 de ani

Pe 1 august 2014, Guvernatorul Băncii Naționale a României, și fost prim-ministru, Mugur Isărescu, împlinește 65 de ani. El este considerat, de ani buni, cea mai de încredere personalitate din spațiul public românesc, și este cel mai longeviv guvernator al unei bănci centrale din lume, îndeplinind această funcție în ultimii 24 de ani, și având un mandat valabil până în anul 2019.

* * * * *

Mugur Constantin Isărescu s-a născut la 1 august 1949, la Drăgășani, jud. Vâlcea, într-o familie de intelectuali. Tatăl său, Constantin, era profesor de matematică și, pentru o lungă perioadă, chiar director de bancă, fiind omul de la care s-a născut pasiunea sa pentru cifre. Mama sa, Satina, casnică, fiică de preot, l-a învățat ce înseamnă „rușinea în fața lumii”, după cum recunoaște Isărescu.

Cea mai mare parte a copilăriei și-a petrecut-o la țară, la Șirineasa, jud. Vâlcea, la bunicii din partea mamei.

În perioada 1967-1971 a studiat la Academia de Studii Economice din București, Facultatea de Comerț, pe care a absolvit-o în specialitatea comerț exterior.

În anul 1989 a obținut doctoratul în științe economice, tot la Academia de Studii Economice București, cu teza „Tendințe în politica guvernamentală a cursurilor de schimb pe plan internațional și incidența lor asupra relațiilor economice externe ale României”, coordonator științific prof. dr. Costin Kirițescu. În perioada august 1971 - februarie 1990, a fost cercetător științific la Institutul de Economie Mondială, cercetător științific principal, gradul III din 1980 și cercetător științific principal, gradul I din 1990. Din martie până în septembrie 1990, a fost secretar cu probleme economice și monetare al Ambasadei României din Washington.

Din septembrie 1990 până în prezent este președinte al Consiliului de administrație și Guvernatorul Băncii Naționale a României, fiind numit de Guvern în 1990, cu un mandat încredințat de Parlament în 1991 și reînnoit în decembrie 1998, noiembrie 2004, octombrie 2009, și iunie 2014.

Din anul 1998 este profesor universitar la Academia de Studii Economice București, în cadrul Facultății de Finanțe, Asigurări, Bănci și Burse de Valori.

În 1997 este numit director al Institutului de Economie Mondială, dar este suspendat pe durata îndeplinirii mandatului de Guvernator al BNR.

În perioada decembrie 1999 - decembrie 2000 a fost prim-ministru al Guvernului României, elaborând strategia economică de aderare a României la Uniunea Europeană.

La alegerile din 26 noiembrie 2000, a fost candidat independent la Președinția României, fiind susținut de CDR, dar a obținut doar 9,54% din voturile românilor în primul tur de scrutin.

Din anul 2001 este membru corespondent al Academiei Romîne, iar din 2006 - membru titular, fiind ales președinte al Secției de Științe Economice, Juridice și Sociologice a Academiei Române.

La data de 1 iulie 2005, a realizat denominarea monedei naționale, după liberalizarea contului de capital. În luna iulie 2009, Mugur Isărescu, a fost desemnat de World Records Academy drept cel mai longeviv guvernator al unei bănci centrale, având, la acea vreme, 19 ani în funcția de guvernator al BNR.

În această funcție, a fost autorul unui plan economic de tip liberal care a condus la redresarea României printr-o politică monetară extrem de inteligentă, care a presupus, printre altele, o politică activă în privința dobânzilor acordate la credite și a siguranței băncilor, un control ferm al cursului valutar și, de asemenea, o politică intensivă de consolidare a rezervei valutare a țării.

A deținut și deține mai multe funcții în organisme internaționale, între care le amintim pe cele de membru în Consiliul General al Sistemului European al Băncilor Centrale, guvernator pentru România în Consiliul Guvernatorilor al Fondului Monetar Internațional, viceguvernator pentru România în cadrul Consiliului Guvernatorilor al Băncii Mondiale, președinte al Clubului Guvernatorilor băncilor centrale din Zona Mării Negre, Balcani și Asia Centrală (2003-2004).

Este, de asemenea, vicepreședinte al Comitetului interministerial pentru trecerea la euro, membru al Clubului de la Roma (din 1993) și președinte al Asociației Române a Clubului de la Roma, membru fondator al Societății Economice Române (SOREC) și vicepreședinte al Asociației pentru Drept Internațional și Relații Internaționale (ADIRI).

Deține numeroase titluri științifice și didactice, cum sunt cele de membru corespondent al Academiei Regale de Științe Economice și Financiare din Barcelona (2008), membru corespondent al Academiei Regale a Doctorilor din Spania (2009), precum și o serie de titluri de Doctor Honoris Causa al unor instituții universitare de prestigiu din țară și străinătate.

Este autor, coautor, sau coordonator al unui număr de 30 de cărți, a publicat 15 lucrări științifice, a participat la peste 100 de comunicări științifice în cadrul unor reuniuni financiar-bancare interne și internaționale, a elaborat peste 60 de studii și a coordonat circa 10 studii de cercetare în perioada activității de cercetător științific la Institutul de Economie Mondială (1971 – 1990). Temele de cercetare abordate sunt relații și instituții monetar-financiare internaționale, conjunctura economiei mondiale, îndeosebi în țările occidentale, relațiile economice externe ale României, sau probleme ale formării și funcționării mecanismelor internaționale de credit, cursuri de schimb și prețuri.

A primit numeroase premii și distincții, cum sunt Ordinul „Marea Cruce a Sudului”, cea mai înaltă distincție braziliană acordată străinilor (septembrie 2000), Ordinul național „Steaua României” în grad de Mare Cruce (1 decembrie 2000), „Guvernatorul anului 2001”, titlu acordat de revista „The Banker”, componentă a grupului „Financial Times”, Bancherul anului 2002, titlu acordat de revista „Piața Financiară”, Bancherul deceniului, titlu acordat de revista „Capital”, în 2003, Ordinul național „Steaua României” în grad de Colan (26 ianuarie 2010), Ordinul național al "Legiunii de Onoare" în grad de ofițer, acordat de către Ambasada Franței la București (4 martie 2011), Crucea de Merit în Ordin de Comandor al Republicii Polone (decembrie 2012), Decorația regală "Nihil Sine Deo", conferită de Majestatea Sa Regele Mihai I.

Este căsătorit cu Elena Isărescu, cu care se cunoaște din copilărie, și cu care are doi copii, un băiat, Costin (27 de ani) și o fată, Lăcrămioara (37 de ani).

Deține o firmă - SC Măr SRL din Drăgășani, care include o pensiune și o activitate în domeniul viti-vinicol, care produce vinuri precum „Crâmpoșie” sau „Negru de Drăgășani”, sub marca denumită „Casa Isărescu”. A avut numeroase inițiative de sponsorizare și caritabile cum sunt dotarea mai multor biblioteci, sau refacerea, din inițiativa sa, a Mănăstirii Horezu, ctitorie a lui Constantin Brâncoveanu.

În ultimii ani, Mugur Isărescu, a fost cea mai de încredere personalitate în opinia românilor, ultimele sondaje în acest sens arătând că aproape 60 % dintre români au încredere multă și foarte multă în guvernatorul BNR.

În discursul „Laudatio” susținut cu ocazia primirii, în 2013, a titlului de Doctor Honoris Causa al Universității Politehnice București, se arată că „ ...(Mugur Isărescu n.n) și-a clădit cu inteligență și eforturi susținute o poziție unică în România și recunoaștere internațională, demne de toată prețuirea și admirația. Vocea sa este ascultată, respectată și elogiată ori de câte ori este auzită. Echilibrul său interior impune încredere și siguranță în luarea celor mai grele și delicate decizii. Există opinia general acceptată că, sub conducerea domniei sale, echipa băncii centrale din România a fost cea care a salvat țara de la colaps, crescând rezervele valutare ale BNR, la cote de siguranță, a introdus leul nou și a coborât inflația la un nivel care să asigure economiei românești stabilitatea atât de mult căutată”.

Răzvan Moceanu



Agenția RADOR - 1.08.2014 10:25