România - Social
RSS România - Social

Restricții de trafic în Capitală, cu ocazia paradei de St. Patrick's

Restricții de trafic în Capitală, cu ocazia paradei de St. Patrick's

Circulația autovehiculelor va fi restricționată duminică, între orele 15:00 și 17:00, din Șoseaua Kiseleff, Piața Victoriei și Calea Victoriei până la Piața George Enescu, cu ocazia paradei organizate în cinstea patronului spiritual al Irlandei.

Mai multe care alegorice vesel decorate în culorile naționale ale României și Irlandei vor defila pe străzile Bucureștiului însoțite de peste 150 de dansatori și muzicieni irlandezi, români și bulgari. Startul paradei îl vor da ambasadorul Irlandei la București, Gerard Corr, viceprimarul capitalei Marcel Nicolaescu și președintele IRN, John Long. Pe parcursul paradei, membrii echipei de rugby Arlechinii București vor organiza un flashmob la care se pot alătura toți participanții de la paradă. Mai mult, aproximativ 40 de majorete, de la Școala Generală 112, vor însoți parada și vor susține un scurt spectacol inedit pe parcursul traseului. Cadrul muzical va fi asigurat de peste 60 de cimpoieri din Irlanda, Bulgaria și România. Copii care se vor alătura paradei vor primi baloane, stegulețe, iar un artist le va picta fețele. În același timp, mai mulți câini irlandezi, dresați să ajute oamenii cu probleme de vedere, vor defila la paradă, îmbrăcați în pelerine verzi. Parada se va încheia cu un spectacol de dans tradițional irlandez în Piața George Enescu.

Participanții se vor putea bucura apoi de o degustare de bere neagră în Piața Valter Mărăcineanu. Festivalul dedicat St. Patrick's Day, 17 martie, patronul spiritual al Irlandei, va avea loc de vineri până duminică și va include, pe lângă paradă, și un bal de gală, care va avea loc la Athenee Palace Hilton din București și va reuni unii dintre cei mai importanți reprezentanți ai mediului diplomatic, de afaceri și cultural din România. La bal, dansatorii trupei The Irish Way vor susține un scurt spectacol de dans tradițional româno-irlandez. De asemenea, va fi organizată o tombolă cu premii diverse, de la week-end-uri la Bran și Brașov până la sticle de whisky tradițional irlandez.

Parada de Saint Patrick's Day este o tradiție atât în Irlanda, cât și în străinătate. După marea foamete din secolul al XIX-lea, cauzată de lipsa cartofilor, un val de migranți a părăsit Irlanda, iar parada de Saint Patrick's Day a devenit modalitatea acestora de a-și manifesta identitatea. Pornind de la tradiție, au început să se organizeze peste tot în lume parade, care au ajuns să îi includă pe toți cei care împărtășesc aceleași valori.



Radio București - 12.03.2014 15:40