România - Social
RSS România - Social

Zece trenuri sunt încă blocate în diverse gări de pe Valea Prahovei

Zece trenuri sunt încă blocate în diverse gări de pe Valea Prahovei

Circulația feroviară la nivel național se desfășoară în condiții de iarnă, iar în jumătatea de sud a țării, din cauza condițiilor meteorologice dificile, sunt închise, la această oră, tronsoanele de cale ferată Ploiești Sud-Urziceni și București Sud-Oltenița.

***

Zece trenuri sunt încă blocate în diverse gări de pe Valea Prahovei, după ce copacii doborâți de vânt au rupt aseară linia de contact pe ambele fire de circulație pe tronsonul Comarnic - Valea Largă. Cu puțin timp în urmă, echipele de intervenție au remediat unul dintre fire, iar trenurile vor fi tractate pe rând cu o locomotivă Diesel. CFR a refuzat ajutorul ISU, în această situație, susținând că au situația sub control, iar trenurile cu călători sunt încălzite continuu.

***

Pe alte 15 linii se circulă cu restricții de viteză. Nouă trenuri au întârzieri cuprinse între 2 și 10 ore, iar alte 54 au fost anulate potrivit ultimei informări primite de la Comandamentul Central de Iarnă. Pasagerii sunt rugați să apeleze telefonic gara CFR din localitatea de plecare pentru a primi informații actualizate despre mersul trenului cu care intenționează să călătorească.



Radio România Actualități - 26.01.2014 13:47