BBC: Balada ciobanului român

Ciobanii au un loc special în istoria şi cultura României, şi modul lor de viaţă nu s-a schimbat prea mult de-a lungul secolelor - până acum. Reţelele de socializare au transformat cel puţin unul dintre ei într-o celebritate, scrie Caroline Juler.

Într-o seară de luni întunecată, cu câteva săptămâni în urmă, un cioban român numit Ghiţă a plecat de acasă cu oile sale. El nu a folosit un camion, ci a mers pe jos, însoţit de mai mulţi angajaţi, câţiva câini lăţoşi, şi şapte măgari încărcaţi cu bagaje. Ghiţă a pornit în transhumanţa de toamnă, îndreptându-se spre nord, pentru păşunat pe timpul iernii. Îi va lua şase săptămâni.

Pentru o ţară al cărei mit definitoriu se învârte în jurul ciobanilor, România nu acordă la fel de multă atenţie păstoritului. Balada Mioriţei spune povestea unui cioban care se lasă ucis de doi ciobani rivali, deşi una dintre oile sale, care a dobândit în mod miraculos puterea de a vorbi, îl avertizează din timp. Mioriţa este uneori considerată o metaforă pentru creştinism, un alt mod de a arăta curajul lui Hristos în a întoarce şi celălalt obraz. De asemenea, se spune că ea reflectă experienţa poporului român care a îndurat numeroase invazii, ocupaţii şi umilinţe, pierzându-şi identitatea. Când românii luptau pentru independenţă, în secolul 19, păstorii transilvăneni au fost văzuţi ca vajnici pionieri ai mişcării naţionaliste. Cu mult înainte, ei stabiliseră scurtături rapide peste Munţii Carpaţi pentru păşunatul sezonier în ceea ce este acum Ungaria, Serbia, Bulgaria, Caucaz, sudul Rusiei, Ucraina, Republica Moldova, Polonia şi Republica Cehă. După ce au trecut de pământurile ungureşti şi habsburgice, în Turcia otomană şi în Rusia, s-au întors acasă la comunităţile lor mai izolate, cu informaţii, idei şi ambiţii alimentate de străinătate.

CV-ul unui cioban are de oferit o serie de aptitudini cruciale: afecţiunea, încrederea în sine şi dăruirea. El - este aproape întotdeauna vorba de "el", cu toate că în realitate femeile au făcut aceeeaşi muncă - este sinonim cu idealurile gentile ale creştinismului şi ale Islamului - şi el este o figură umilă, adesea solitară, uneori fără rădăcini.

În timpul comunismului, unii crescători de ovine din România s-au descurcat destul de bine. Oamenii încă vorbesc despre domnul B din Poiana Sibiului, care i-a cerut permisiunea lui Ceauşescu de a-şi cumpăra un elicopter. Turmele dlui B erau purtate peste mai mulţi munţi, şi el a argumentat că din elicopter le-ar urmări mai uşor. Cererea i-a fost respinsă, dar Poiana este renumită pentru alte motive - mulţi dintre ciobanii de aici şi-au construit vile de lux, într-un moment când cei mai mulţi oameni trebuiau să stea la cozi pentru a cumpăra alimente şi îşi luminau casele cu becuri de 40 de waţi. Inaccesibile utilajelor mari, multe ferme de munte au scăpat de colectivizare, iar bărbaţii şi femeile care făceau naveta acolo din zonele de câmpie mai puţin exclusive spuneau că se duc "în America". Ca fermierii din întreaga lume, stăpânii de turme din România se bucură de un trai bun. Dar situaţia a devenit dură pentru ei după 1989. Cândva garantat, preţul lânei a căzut. Deşi există o piaţă internaţională pentrue carnea de miel românească, iar brânza de oaie se vinde bine, "hrana sănătoasă" nu a făcut o diferenţă destul de mare pentru ciobani, care consideră că este mai sănătos - şi mai ieftin - să îşi ducă oile la păşuni de iarnă îndepărtate, mai degrabă decât să îşi ţină animalele aici.

Cu originile în epoca bronzului, dacă nu mai departe, transhumanţa este o formă de semi-nomadism. Sună romantic, dar în trecut, ciobanii români au recurs ocazional la transportul animalelor lor cu trenul, ceva ce n-ar mai putea să îşi permită să facă acum. Ciobanii români încă arată arhaic. Ei poartă o haină lungă din piele de oaie, numită cojoc sau sarică. Cu multă lână la exterior, le este, de asemenea, şi pat, aşa că atunci când ciobanii îşi numesc mantia casa lor, nu glumesc. Când dorm, dorm afară, în toate anotimpurile. Oamenii angajaţi de ei câştigă între 200 şi 300 de euro pe lună. Ei primesc, de asemenea, zilnic, hrană, haine de lucru, şi o alocaţie pentru ţigări. Nu este o viaţă uşoară, dar dacă li te alături pe drum, vei afla că au un acid simţ al umorului. Spune "cioban" unui român şi ai toate şansele ca el sau ea să se strâmbe şi să te întrebe dacă ai auzit de un politician controversat, filantrop şi proprietarul unui club de fotbal, care a fost prins cu nişte schimburi de terenuri dubioase. Dar lucrurile se pot schimba.

În luna august a acestui an, o cunoscută companie de telefonie a început o campanie de publicitate, arătând oameni simpli, care fac munci reale. Unul dintre ei a fost Ghiţă. Îmbrăcat într-un cojoc şi cu o pălărie fără boruri (clop) (un alt "must-have" în păstorit), stând la un foc de tabără şi dansând cu oile, Ghiţă Ciobanul a cucerit România. La zece zile după ce compania de telefonie l-a pus pe Facebook, pagina sa a înregistrat peste 200.000 de like-uri. O lună mai târziu, ele s-au dublat. În trecut, Ghiţă a trebuit să mute oile în mod ilegal, în timpul nopţii. Având în vedere riscurile de a circula în zonele rurale într-o modernizare rapidă ale României, asta e singura cale. Accidentele şi împuşcăturile l-au costat zeci de oi şi mulţi câini. Poate că în acest an, datorită nou-descoperitei sale celebrităţi, Ghiţă va fi mai norocos.

Traducerea: Cristina Zaharia

Share