România - Social
RSS România - Social

Avocatul Poporului a contestat noul Cod al insolvenței, la Curtea Constituțională

Avocatul Poporului a contestat la Curtea Constituțională, noul Cod al insolvenței invocând, printre altele, faptul că modificările la această lege nu se pot face retroactiv. Amintim că Ordonanța de Urgență referitoare la insolvență, adoptată recent de Guvern, conține un articol care prevede că, în cazul în care activitatea debitorului se află sub incidența prevederilor Legii audiovizualului, ca urmare a deschiderii procedurii de insolvență, să se suspende licența audiovizuală cu începere de la data primirii comunicării de către CNA. Organizația neguvernamentală APADOR-CH a atras însă atenția că Avocatul Poporului a ocolit, în sesizarea depusă, exact caracterul discriminatoriu al ordonanței, care prevede suspendarea licenței doar în cazul societăților media. Consiliul Național al Audiovizualului urmează să adopte, în ședința de astăzi, un document referitor la Codul insolvenței, care va fi trimis ulterior instituțiilor abilitate.



Radio România Actualități - 10.10.2013 9:56