România - Social
RSS România - Social

Bombă din cel de-al Doilea Război Mondial, găsită pe un șantier din municipiul Galați

Ora 20:00- Bomba de peste 100 de kilograme descoperită astăzi la Galați a fost detonată în condiții de securitate. Proiectilul, un obuz de aviație din cel de-al doilea război mondial, a fost găsit dimineața pe un șantier din oraș unde se construiește un mall. Pirotehniștii l-au detonat în această după-amiază la poligonul de la Braniștea - a transmis corespondentul RRA la Galați Maria Măndiță.

***

La Galați, aproximativ o sută de oameni și-au părăsit locuințele, pentru că în apropiere a fost descoperită o bombă din cel de-Al Doilea Război Mondial, care cântărește o sută de kilograme. O echipă de pirotehniști de la București a sosit la Galați, pentru a detona proiectilul.

Bomba de peste 100 de kilograme, de proveniență americană, este scoasă din șantierul de unde a fost găsită și va fi transportată în condiții de securitate către poligonul de la Braniștea, localitate aflată la 20 de km de municipiul Galați, un poligon autorizat, unde bomba va putea fi detonată în condiții de securitate.

Până să vină la Galați unitatea specială de intervenții în situații de urgență de la Ciolpani, autoritățile de aici împreună cu specialiștii pirotehniști au considerat că inițial bomba nu poate fi transportată în condiții de securitate, motiv pentru care se luase decizia detonării ei pe loc, ceea ce a impus evacuarea oamenilor. În momentul de față bomba a fost luată din locul unde a fost găsită - este vorba de un șantier de pe B-dul George Coșbuc, din apropierea patinoarului artificial, acolo unde se construiește un mall.



Radio România Actualități - 22.08.2013 16:00