România - Social
RSS România - Social

Polițiștii îi solicită premierului Victor Ponta o analiză atentă la viitoarea rectificare bugetară

Polițiștii îi cer premierului Victor Ponta o analiză atentă la viitoarea rectificare bugetară, despre care au informații că ar presupune o scădere a fondurilor ministerului de care aparțin.

Potrivit unui comunicat remis la redacție, în caz contrar, aceștia amenință cu declanșarea unei riposte publice. Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual susține în același document că Ministerul de Interne a solicitat deja oficial Guvernului fonduri pentru asigurarea logisticii necesare funcționării structurilor sale, precum și pentru plata drepturilor angajaților.

O altă nemulțumire a polițiștilor se referă la lipsa protecției juridice din partea statului, care a avut repercusiuni grave asupra activității și a generat neîncredere în actul de guvernare.



Radio România Actualități - 26.07.2013 16:33