Klaus Iohannis, candidat al Alianței Creștin-Liberale la prezidențiale spunea la mitingul de lansare că este un om al faptelor, iar municipiul Sibiu este cartea sa de vizită și dovada lucrului bine realizat. Klaus Iohannis a lansat și o provocare către contracandidații săi la o campanie serioasă în care să fie dezbătute subiecte arzătoare pentru România.
Klaus Iohannis: Eu sunt un om al faptelor, nu al vorbelor goale, sunt un om al promisiunilor onorate, nu al scandalului și spectacolului. Sunt un om care construiește, nu un om care distruge. Viziunea mea ca președinte al României poate fi simplă, dar cuprinzătoare: România lucrului bine făcut.La rândul său, președintele PDL, Vasile Blaga, coordonator al campaniei electorale, spunea că prezența membrilor PNL și PDL din întreaga țară, la București, în Piața Victoriei, este o dovadă că marea familie creștin-liberală crede în acest proiect politic. Vasile Blaga s-a declarat convins că liberalul Klaus Iohannis va finaliza procesul de occidentalizare a României.
Vasile Blaga: România are nevoie de un președinte care să convingă prin fapte, nu prin vorbe goale. România are nevoie de un președinte care să scoată politica și modul de exprimare publică a politicienilor din mocirlă. De aceea, Alianța Creștin-Liberală vă propune pentru Președinția României candidatul-etalon al lucrului bine făcut: Klaus Iohannis, primarul Sibiului.
Mitingul organizat de PNL și PDL în Piața Victoriei pentru lansarea lui Klaus Iohannis s-a încheiat în jurul orei 13:00.