DOCUMENTAR: Pactul Ribbentrop - Molotov - infamia redesenării Europei

Sâmbătă 23 august s-au împlinit 75 de ani de la semnarea Pactul Ribbentrop-Molotov (sau Pactul Hitler-Stalin) între Germania şi Uniunea Sovietică, act care a însemnat împărţirea sferelor de influenţă în Europa între cele două puteri. Practic, acest pact de neagresiune între cele două mari puteri stipula, printre rânduri, că fiecare dintre ele era liberă să acţioneze conform propriilor interese politice şi teritoriale, cu condiţia să nu o facă în detrimentul celeilalte părţi, iar miezul problemei îl reprezenta de fapt controlul asupra spaţiului european dintre cele două state.

Începând din anul 1937, Germania a susţinut prin Memorandumul Hossbach, dorinţa sa de stăpânire a Europei, ccea ce ar fi însemnat distrugerea şi cucerirea Cehoslovaciei, Poloniei şi în final a URSS, cu obiective colaterale în vestul europei: înfrângerea Franţei şi Angliei.

În acelaşi timp cele două ţări vestice duceau o politică de negocieri cu URSS, pentru crearea unui Pact care să le protejeze de ofensiva nazistă.

Varşovia nu dorea să renunţe la alianţa cu Vestul, care îi promitea suveranitatea post-război, iar orice înţelegere cu Germania ar fi însemnat distrugerea totală a statului polonez.

Germania devenise conştientă că nu putea lupta pe două fronturi şi deschide şi ea negocieri cu URSS, iar presiunea timpului o face să cedeze foarte mult la pretenţiile esticilor.

Pe 14 august 1939, ministrul de externe german, Ribbentrop anunţă Kremlinul că statul său doreşte încheierea unui Pact de Neagresiune, ceea ce presupnunea că trei zile mai târziu negocierile anglo-franco-ruse aveau să se întrerupă. Ministrul de externe al URSS, Molotov, condiţionează însă semnarea unui eventual Pact cu Reich-ul de negocierea unui protocol special.

Tratatul de neagresiune a fost semnat în cele din urmă, pe 23 august 1939, de ministrul de externe al URSS, Veaceslav Molotov, şi cel al Germaniei, Joachim von Ribbentrop, cu doar o săptămână înainte de începerea celui de-al Doilea Război Mondial. Actul în sine, fără valoare politică ci doar cu una propagandistică, conţinea însă un protocol-anexă secret care împărţea Europa Centrală şi de Est în sfere de influenţă.

Deşi semnaseră acest Tratat, ambele ţări erau conştiente că aveau să ajungă în cele din urmă la un conflict, unul din punctele obţinute de ambele părţi fiind câştigarea de timp.

Germania putea astfel să îşi concentreze atenţia spre frontul de vest, dar şi pentru invadarea Poloniei, care a avut loc la doar o săptămână după semnarea Tratatului, iar Stalin să îşi refacă forţele armate, dar şi să anexeze teritorii situate în calea frontului nazist, care să absoarbă din şocul unei potenţiale ofensive militare germane asupra sa.

Comentatorii politici afirmă că semnarea Tratatului Ribbentrop - Molotov, un act fără precedent în istoria Europei, a însemnat un lung război mondial, cu pagube şi pierderi omeneşti incomensurabile, iar absenţa lui ar fi însemnat, poate, evitarea acestui conflict sângeros.

Tocmai pentru a cinsti memoria celor care şi-au pierdut viaţa ca urmare a conflictelor şi regimurilor ce au urmat semnării acestui tratat, în anul 2009, Parlamentul European a declarat data de 23 august drept Ziua Europeană de comemorare a victimelor stalinismului şi nazismului.

Consecinţe pentru România

Ca urmare a semnării Tratatului Ribbentrop - Molotov, pe 26 iunie 1940, comisarul poporului pentru afaceri externe al URSS, Viaceslav Molotov, i-a prezentat ambasadorului României la Moscova, Gheorghe Davidescu, un ultimatum prin care i se cerea României „retrocedarea” Basarabiei până pe 28 iunie. Pe 28 iunie 1940 Guvernul român condus de Gheorghe Tătărescu, după consultări cu reprezentanţii Germaniei şi Italiei, a acceptat să se supună condiţiilor sovietice. Prin comunicatul Marelui Stat Major al Armatei Române, populaţia a fost anunţată în mod oficial despre acceptarea ultimatumului de către Bucureşti şi despre intenţia guvernului de a evacuare a armatei şi administraţiei de pe malul drept al Prutului. În conformitate cu prevederile ultimatumului, trei oraşe cheie – Chişinău, Cernăuţi şi Cetatea Albă – trebuiau să fie predate sovieticilor până la ora 14:00. Până pe 2 iulie, noua graniţă de-a lungul râului Prut a fost închisă definitiv.

Pe plan intern, cedările teritoriale din anul 1940 au produs o revoltă în rândul populaţiei româneşti şi a grăbit scăderea popularităţii regimului regelui Carol al II-lea şi în final abdicarea şi exilul, permiţând formarea Guvernului generalului Ion Antonescu şi al Gărzii de Fier.

În privinţa teritoriilor româneşti aflate în atenţia URSS, în urma pactului semnat la 23 august, în cea mai mare parte a teritoriului ocupat, sovieticii au proclamat RSS Moldovenească, iar partea sudică a Basarabiei, Bugeacul, şi nordul Bucovinei au fost alipite la RSS Ucraineană. Odată cu proclamarea RSS Moldoveneşti, RSSA Moldovenească, republică autonomă „moldovenească” de la răsărit de Nistru, a fost împărţită între cele două republici sovietice vecine, Moldova sovietică şi Ucraina. Ocupaţia sovietică a fost întreruptă pentru scurtă vreme în 1941, după ce România a declanşat operaţiunile militare de eliberare a teritoriilor ocupate de URSS, dar acestea au fost în cele din urmă ocupate din nou de sovietici în 1944.

Prevederile acestui tratat monstruos au condus şi la alte cedări din teritoriul românesc, prin noi acţiuni revizioniste.

Al doilea Dictat de la Viena din 30 august 1940, a impus României renunţarea la o mare parte din Transilvania, în favoarea Ungariei, acţiune impusă de Germania şi Italia sub formă de „arbitraj”.

În fine, Tratatul de la Craiova, semnat la 7 septembrie 1940 între România şi Bulgaria, stipula că România cedează partea sudică a Dobrogei (Cadrilaterul - cedat iniţial de către Bulgaria României, în urma Păcii de la Bucureşti din anul 1913), şi este de acord cu realizarea unor schimburi de populaţie.

Conţinutul actului

Guvernul Reih-ului German şi Guvernul Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste (nota redacţiei: U.R.S.S.), orientate spre îmbunătăţirea păcii dintre Germania şi U.R.S.S., şi pornind de la Acordul de Neutralitate semnat în Aprilie 1926 între Germania şi U.R.S.S., au elaborat prezentul Acord: Articolul I. Ambele Importante Părţi Contractante se obligă reciproc a evita orice forme de violenţă, orice acţiune violentă, şi orice atac una asupra celeilalte, atât individual cât şi în alianţă cu alte Puteri. Articolul II. În cazul în care una dintre cele două Importante Părţi Contractante devine parte beligerantă cu o a treia Putere, cealaltă Importantă Parte Contractantă trebuie să se abţină de la oricare forme de ajutor pentru această a treia Putere.

Articolul III. Guvernele celor două Importante Părţi Contractante trebuie pe viitor să menţină contactul reciproc în scopul consultării pentru schimbul de informaţii pe subiecte ce afectează interesele lor comune. Articolul IV. În cazul în care disputele şi conflictele între Importantele Părţi Contractante vor creşte, acestea vor participa în orice grupări de Puteri, care direct sau indirect ţintesc cealaltă parte. Articolul V. În cazul apariţiei disputelor sau conflictelor între Importantele Părţi Contractante asupra subiectelor de un fel sau altul, ambele părţi vor aplana aceste dispute sau conflicte exclusiv în cadrul unor schimburi de opinii prieteneşti sau, dacă este necesar, prin crearea comisiilor de arbitraj. Articolul VI. Prezentul acord este elaborat petru o perioadă de zece ani, cu condiţia că, ulterior una din Importantele Părţi Contractante nu-l va denunţa cu un an înainte de expirarea perioadei de valabilitate, validitatea prezentului Acord automat se prelungeşte cu încă cinci ani.

Articolul VII. Prezentul Acord va fi ratificat în cel mai scurt timp posibil. Ratificarea va fi făcută la Berlin. Acordul va intra în vigoare din momentul semnării.

Protocolul Adiţional Secret (dat publicităţii ulterior)

Articolul I. În eventualitatea unor rearanjamente politice şi teritoriale în regiunile ce aparţin Statelor Baltice (Finlanda, Estonia, Letonia, Lituania), hotarul de nord al Lituaniei va reprezenta hotarul sferelor de influenţă ale Germaniei şi U.R.S.S. În această privinţă interesul pentru Lituania în regiunea Vilna este recunoscut de ambele părţi.

Articolul II. În eventualitatea unor rearanjamente politice şi teritoriale în regiunile ce aparţin Poloniei, sferele de influenţă ale Germaniei şi ale U.R.S.S. vor fi limitate conform liniei râurilor Narev, Vistula şi San. Chestiunea privind modul în care interesele ambelor părţi fac dorită păstrarea statului independent Polon şi cum acest stat trebuie demarcat poate fi determinat doar în cursul viitoarelor discuţii politice.

În orice caz, ambele Guverne vor rezolva această întrebare printr-un acord prietenesc.

Articolul III. Privitor la Sud-estul Europei, atenţia este atrasă de către partea Sovietică privitor la interesul acesteia în Basarabia. Partea Germană declară dezinteresul politic total în această regiune.

Articolul IV. Prezentul Protocol trebuie tratat de ambele părţi ca unul strict secret.

Răzvan Moceanu

Share