• În perioada 25 - 29 august, nouă dintre cele 20 de comisii permanente senatoriale au programată activitate, potrivit Hotărârii Biroului Permanent din data de 23 iunie. Este vorba despre Comisia juridică, Comisia pentru cultură, Comisia pentru drepturile omului, Comisia pentru buget, Comisia pentru agricultură, Comisia pentru administrație, Comisia pentru apărare, Comisia pentru învățământ și Comisia pentru politică externă
• Premierul Victor Ponta susține, luni, 25 august, declarații de presă alături de ministrul afacerilor externe, Titus Corlățean - la sediul MAE
• Vicepremierul Liviu Dragnea vizitează, pe 25 august, județele Maramureș și Sălaj, unde va preda cheile unor microbuze școlare achiziționate de Guvern și va avea întâlniri cu aleșii locali din cele două județe
• Ministrul Mediului, Attila Korodi, participă, pe 25 august, la semnarea contractului pentru realizarea rețelelor de canalizare în comunele Brateș și Vârghiș (jud. Covasna), contract finanțat din Fondul de Mediu - la Primăria Brateș
• Președintele PNL, Klaus Iohannis, și liderii ACL Mihai-Răzvan Ungureanu, Ludovic Orban, Răducu Filipescu, Mircea Cazan, Cristina Pocora și Renate Weber participă, luni, la întâlniri cu reprezentanții PNL și PDL din județul Ialomița
• La 25 august Tribunalul București judecă cererea fiicelor omului de afaceri Dan Voiculescu, de revocare a sechestrului pus de procurori asupra unor bunuri ale familiei în dosarul ICA
• Tribunalul București a amânat pentru 25 august pronunțarea deciziei în dosarul Loteria I, în care omul de afaceri George Copos este acuzat de evaziune fiscală de peste un milion de euro, cu ocazia vânzării unor spații ale firmei Ana Electronic către Loteria Română
• Probele scrise ale sesiunii de toamnă a bacalaureatului 2014 încep luni, 25 august, cu limba și literatura română. Marți este programată proba la limba și literatura maternă. Proba obligatorie a profilului va avea loc miercuri iar cea la alegere a profilului și specializării, vineri.
• Matematicieni de renume de la universități române și străine participă, la Oradea, la cea de a X-a ediție a Conferinței internaționale „Geometric Function Theory and Applications (GFTA)”, organizată, în perioada 25 - 28 august, de Universitatea din Oradea - Facultatea de Științe, Departamentul de Matematică și Informatică
• Tabăra de vară "Viața în închisorile comuniste din România", are loc în perioada 25 - 29 august la Mănăstirea Strâmba, județul Sălaj
• Uniunea Editorilor din România, sub egida Federației Editorilor din România, organizează, în perioada 25 august - 27 noiembrie, ediția a III-a a Premiului literar „Augustin Frățilă” - romanul anului 2013
• Festivalul de păpuși „Puppets Occupy Street”, ediția I, are loc la Craiova, în perioada 25 august – 1 septembrie
• Ansamblul folcloric de dansuri populare din comuna Cămărașu, județul Cluj – “Fiii Cămărașului” participă, în perioada 25 august - 1 septembrie la Festivalul internațional de folclor „Earthdancers” care are loc la Atena
• Jucătoarea de tenis Simona Halep, locul 2 în clasamentul WTA, va fi cap de serie numărul 2 la US Open, ultimul turneu de Grand Slam al anului, care va începe luni, 25 august și se va încheia pe 8 septembrie
• Pe 25 august în Franța au loc celebrări prilejuite de împlinirea a 70 de ani de la eliberarea Parisului de sub ocupația germană și încheierea Operațiunii Overlord (Bătălia pentru Normandia), în timpul celui de-al doilea război mondial
• Pe 25 august are loc, la Los Angeles, cea de-a 66-a ediție a premiilor Primetime Emmy 2014
• Camera Deputaților este convocată, marți, 26 august, în sesiune extraordinară pentru a dezbate reexaminarea legii privind reducerea CAS cu cinci procente precum și Legea petrolului
• Tribunalul Galați judecă, marți, 26 august, cererea procurorilor DNA de arestare preventivă a lui Gheorghe Bunea - Stancu, președintele suspendat al Consiliului Județean Brăila, care a încălcat condițiile impuse de arestul la domiciliu, în dosarul în care este judecat pentru abuz în serviciu și conflict de interese
• La Chișinău are loc, pe 26 august, conferința „Republica Moldova 2020. Contribuția Diasporei la dezvoltarea țării de origine”. Din România a fost invitat europarlamentarul Siegfried Mureșan, iar partener media este Radio Chișinău
• Asociația Europa Socială în parteneriat cu Asociația Europe Generation 2020 organizează pe 26 august conferința de presă privind lansarea proiectului ”Abilități de ocupare în regiunea Sud-Vest Oltenia” ID 129326, proiect cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, Investește în oameni !
• În cadrul celei de-a cincea ediții a Divanului Degustătorilor de Film și Artă Culinară, care va avea loc în perioada 26 – 31 august în Portul Cultural Cetate (jud. Dolj), are loc un simpozion dedicat filmului balcanic, cu tema “Eroi și antieroi din Balcani”
• În perioada 26 - 29 august, la Iași are loc Festivalul Internațional de Folclor pentru copii „Cătălina”, ediția a XX-a
• Președintele Rusiei, Vladimir Putin, se va deplasa pe 26 august la Minsk, pentru un summit regional, unde vor fi prezenți omologul său ucrainean, Petro Poroșenko, și lideri ai statelor Uniunii Europene. La întâlnire vor participa și liderii din Kazahstan și Belarus, care fac parte din Uniunea vamală, alături de Rusia, dar și Catherine Ashton, Înaltul reprezentant UE pentru Afaceri Externe, comisarul european al energiei, Günther Oettinger, și comisarul european al comerțului, Karel De Gucht
• Pe 27 august premierul Victor Ponta efectuează o vizită în Republica Moldova. Cu acest prilej, premierul român participă, la Ungheni, alături de comisarul european pentru energie, Günther H. Oettinger, și de prim-ministrul moldovean Iurie Leancă, la inaugurarea gazoductului Iași - Ungheni, prin care România începe să furnizeze gaze naturale Republicii Moldova, începând de la această dată. Tot la Ungheni, cei doi premieri participă la inaugurarea primului centru SMURD în Republica Moldova, pentru care România donează cinci echipaje complete
• Miniștrii de externe ai Republicii Moldova, Natalia Gherman, Georgiei, Maia Panjikidze, și Ucrainei, Pavlo Klimkin („Parteneriatul Estic”) se vor afla la București în perioada 27 - 29 august, unde vor participa la Zilele Diplomației Românești. De asemenea, Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene pentru afaceri externe și politica de securitate, vicepreședinte al Comisiei, Catherine Ashton, efectuează o vizită în România, în perioada 27 - 28 august, ocazie cu care va participa la reuniunea diplomației românești
• Instituția Prefectului Județului Bihor organizează miercuri, 27 august, pentru prima dată în istoria sa, o ședință de Colegiu Prefectural în teritoriu, în comuna Țețchea
• La Brașov, Agenția Municipală pentru Ocuparea Forței de Muncă București (AMOFM) oferă, prin intermediul Rețelei EURES, 69 de posturi pentru lucrători sezonieri calificați în domeniul hotelier - gastronomic, în Germania, pe 27 și 28 august
• Pe 27 și 28 august, la Bari, în Italia, are loc o serie de evenimente muzicale și literare sub genericul „Jazz și poezie românească la Bari”, proiect organizat de Institutul Cultural Român, prin Direcția Români din Afara Granițelor, care marchează Ziua Limbii Române (31 august)
• La Pitești are loc, în perioada 27 - 28 august, Festivalul Internațional de Muzică Populară Veche „Sus pe Argeș la izvoare“ - ediția a V-a
• În perioada 27 august - 6 septembrie are loc cea de-a 71-a ediție a Festivalului International de Film de la Veneția. Pelicula „Rumeno“, cel de-al treilea lungmetraj al regizorului român Cătălin Mitulescu, a fost selectat să participe la prima ediție a European Gap Financing Co-Production Market (29 - 30 august), din cadrul Festivalului de la Veneția. De asemenea, scurtmetrajul „Artă”, regizat de Adrian Sitaru, a fost selecționat să participe la secțiunea „Orizzonti” a festivalului
• Miercuri, 27 august, la Sofia are loc meciul retur din play-off-ul Ligii Campionilor la fotbal, între echipele Ludogoreț și Steaua
• Pe 27 august esta marcată Ziua Independenței Republicii Moldova (Declarația de Independență față de Uniunea Sovietică - 27 august 1991)
• La Palatul Parlamentului are loc, pe 28 august, European Digital Youth Summit (EDYS), cel mai mare eveniment digital de tineret al anului, care reunește peste 100 de participanți din 14 țări europene, organizat de GEYC și Camera Deputaților sub Înaltul patronaj al Parlamentului European
• Firme bănățene participă la expoziția „Made in Banat”, în cadrul Târgului de Inovare, Cooperare și Anteprenoriat - INOCOOP, care se desfășoară la Zrenjanin (Serbia), în perioada 28 - 30 august
• Joi, 28 august, la Zagreb are loc meciul retur dintre echipele Dinamo Zagreb și Petrolul Ploiești, din cadrul play-off-ului Europa League la fotbal. De asemenea, la Giurgiu are loc meciul retur dintre echipele Astra Giurgiu și Olympique Lyon, în aceeași fază a competiției
• Pe 28 august, premierul Recep Tayyip Erdogan depune jurământul în funcția de președinte al Republicii Turce, post obținut în urma alegerilor prezidențiale desfășurate la începutul acestei luni
• Pe 29 august, Calendarul ortodox, cel romano-catolic și cel greco-catolic marchează Tăierea Capului Sf. Prooroc Ioan Botezătorul
• Vineri, 29 august, Tribunalul București judecă o altă cerere a fiicelor omului de afaceri Dan Voiculescu, de revocare a sechestrului pus de procurori asupra unor bunuri ale familiei în dosarul ICA
• Pe 29 august, Romfilatelia lansează emisiunea de mărci poștale „Descoperiți România, Oltenia”
• O serie de manifestări cultural-educative dedicate Zilei Limbii Române, printre care târguri de carte, recitaluri de poezie, dezbateri și evenimente muzicale, vor avea loc în perioada 29 - 31 august, în București
• Târgul pentru copii Baby Boom Constanța are loc în perioada 29 - 31 august la Centrul Expozițional din stațiunea Mamaia
• Zilele municipiului Alexandria, care marchează împlinirea a 180 de ani de la înființarea orașului, se desfășoară în perioada 29 – 31 august
• La Pitești are loc, în perioada 29 - 30 august, Festivalul internațional „Parada Fanfarelor”, ediția a V-a
• În centrul istoric al Sibiului are loc a paisprezecea ediție a Festivalului Medieval „Cetăți Transilvane”, în perioada 29 - 31 august
• La Dorohoi are loc a II-a ediție a Festivalului Tradițiilor Meșteșugărești, în perioada 29 - 31 august
• Castelul Bran găzduiește, în perioada 29 - 31 august, a doua ediție a Festivalului „Jazz at Bran Castle”
• La Cârțișoara, în județul Sibiu, are loc, în perioada 29 - 31 august, prima ediție a Festivalului CUCA, organizat de Fundația DALA și Centrul Cultural Cârțișoara
• Festivalul Concurs Național de Interpretare vocală a cântecului popular românesc „Drăgan Muntean”, ediția a III-a, are loc la Deva în perioada 29 – 31 august
• A treia ediție a Festivalul Antic Tomis se desfășoară în perioada 29-31 august în Parcul Tăbăcărie din Constanța
• Zilele Municipiului Turda, ediția a XIV-a, se desfășoară în perioada 29 – 31 august
• În perioada 29 - 30 august, are loc la Bacău Festivalul de muzică electronică Moldova Fest
• Asociația Ivan Patzaichin - Mila 23 aduce la Tulcea, în perioada 29 - 31 august, cea de-a patra ediție a Festivalului Rowmania Fest
• Pe 30 august, la Muzeul Viticulturii și Pomiculturii Golești are loc „Ziua Fiilor și a Cetățenilor de Onoare ai Argeșului și Muscelului”
• A XIII-a ediție a manifestării „Barock - Zilele Castelului Bánffy de la Bonțida” are loc în perioada 30 - 31 august
• La Bruxelles are loc, pe 30 august, o reuniune specială a Consiliului European, care urmează să dezbată componența viitoarei Comisii Europene, și să nominalizeze candidatul pentru portofoliul de Înalt Reprezentant al UE pentru afaceri externe și președintele Consiliului European
• Tot la Bruxelles și tot pe 30 august, președintele ucrainean, Petro Poroșenko, discută cu oficialii Uniunii Europene, pe tema situației din țara sa
• Primul episcop eparh al eparhiei greco-catolice „Sfântul Vasile cel Mare” din București, Mihai, va fi instalat pe 30 august. Cu acest prilej, la catedrala „Sfântul Vasile cel Mare”, cardinalul Lucian Mureșan, arhiepiscopul major al Bisericii Române Unite, Greco-Catolice, va prezida Sfânta Liturghie în prezența prefectului Congregației pentru Bisericile Orientale de la Roma, cardinalul Leonardo Sandri
• Orchestra Simfonică București, dirijată de Tiberiu Soare, va evolua, pe 30 august, în Sala Thalia a Filarmonicii din Sibiu, alături de violonista franceză Marina Chiche, în concertul de deschidere al Festivalului Internațional de Muzică Clasică „Clara Haskil”, primul proiect de talie internațională din România care onorează memoria legendarei pianiste de origine română (30 august - 4 septembrie)
• O nouă ediție - a VIII-a - a evenimentului în aer liber “Promenada Operei” are loc sâmbătă, 30 august, în organizarea Operei Naționale București
• Pe Aeroportul ''Ștefan cel Mare'' din Suceava are loc mitingul aviatic ''Suceava - Air show 2014'', în perioada 30 - 31 august
• Pe 30 august, la Complexul Etno-Cultural „Vatra” de lângă Bucovăț, Republica Moldova, membrii Guvernului Republicii Moldova, în frunte cu premierul Iurie Leancă, vor coace o plăcintă cu mere care va avea o lungime de aproximativ 50 de metri și un diametru de doi metri. Acțiunea vine după ce agenția fitosanitară rusă Rosselhoznadzor a interzis, începând cu 21 iulie, importul de fructe din Moldova pe motiv că nu ar corespunde normelor fitosanitare
• La Mediaș are loc, în perioada 31 august – 6 septembrie, „Mediaș Central European Film Festival”
Răzvan Moceanu