Destinul Ucrainei
RSS Destinul Ucrainei

Administrația prezidențială de la Kiev, pichetată - Se cere anularea legii privind statutul special al Donbasului

Administrația prezidențială de la Kiev, pichetată - Se cere anularea legii privind statutul special al Donbasului

Membrii mișcărilor "Pravâi Sektor" și "Avtomaidan" pichetează în acest moment sediul Administrației prezidențiale de la Kiev, solicitând anularea legii privind acordarea unui statut special Donețkului și Luganskului, adoptată, marți, de către Rada Supremă a Ucrainei. Potrivit informațiilor, pe strada Bankovaia, la intrarea în clădirea Administrației prezidențiale din capitala ucraineană s-au strâns miercuri la prânz mai bine de 300 de persoane, care cer președintelui Poroșenko să nu semneze legile privind acordarea unui statut special Donbasului și privind amnistia.

După cum precizează membrii Pravâi Sektor, acțiunea din fața Administrației prezidențiale de la Kiev se dorește a fi una pașnică, trăgându-se un semnal de alarmă privind adoptarea respectivelor legi. Amintim că Rada Supremă a Ucrainei a adoptat, marți după amiază, legile privind acordarea unui statut special Donbasului și privind amnistia. Conform legii privind acordarea unui statut special Donețkului și Luganskului, alegerile locale vor avea loc la data de 7 decembrie 2014. De asemenea, respectiva lege garantează utilizarea și vorbirea liberă a limbii ruse, dar și a altor limbi pe teritoriul Donbasului. Finanțarea Estului Ucrainei se va face în continuare din bugetul de stat al Ucrainei.

(www.podrobnosti.com.ua)



PODROBNOSTI - 17.09.2014 13:04