Destinul Ucrainei
RSS Destinul Ucrainei

Separatiștii din Ucraina au eliberat 648 de ostatici

Separatiștii din Ucraina au eliberat 648 de ostatici

Conform unui comunicat al Consiliului Național pentru Securitate și Apărare din Ucraina, separatiștii au eliberat deja 648 de ostatici. Se duc tratative pentru eliberarea altor 500 de militari. După ce s-a anunțat armistițiul din Donbas, începând cu 5 septembrie, în zona operațiunii antiteroriste s-a intensificat procesul de eliberare a ostaticilor, a anunțat la o conferință de presă Andrei Lîsenko, purtătorul de cuvânt al Departamentului de analiză și informare din cadrul Consiliului Național pentru Securitate și Apărare din Ucraina. "În total, potrivit Statului Major General, au fost eliberați 648 de oameni și se acționează pentru eliberarea altor 500 de ostatici", a spus el. În acest context, Lîsenko a precizat că informația prezentată de președintele Petro Poroșenko privind eliberarea celor 1200 de ostatici în timpul armistițiului nu corespunde realității. După cum a comunicat Korrespondent.net, la 5 septembrie, la negocierile de la Minsk, s-a convenit un armistițiu în partea de est a Ucrainei. Un punct din acord se referă la schimbul de prizonieri între forțele speciale și separatiști, pe principiul "toți pentru toți". La data de 8 septembrie, conducerea autoproclamatei Republici Populare Donețk a anunțat încetarea schimburilor de prizonieri, pentru că forțele speciale nu ar fi prezentat listele cu separatiștii reținuți.



KORRESPONDENT - 9.09.2014 18:38