K-Pop
RSS K-Pop

Hanbok – costumul tradițional coreean

Așa cum noi, românii, avem costumul popular care face parte din tradiția noastră, așa și coreenii au îmbrăcămintea lor tradițională: hanbok.

combo

Este caracterizat de culorile puternice și vibrante și de croiala simplă, lejeră. Dacă este să traducem în limba română, hanbok înseamnă “îmbrăcăminte coreeană". Când vorbim de hanbok ne referim la costumul purtat în timpul dinastiei Joseon(1392-1897), atât de femei cât și de bărbați. Hanbok-ul din zilele noastre nu mai păstrează exact stilul acelei perioade, deoarece a suferit numeroase modificări pentru a deveni și mai practic decat era.

Vom vorbi despre hanbok-ul femeilor. Este compus dintr-o bluziță scurtă ca un bolero numită “jeogori’ și o fustă lungă care se lărgește de la bust în jos "chima" și "beoseon", șosete albe iar pantofii semănă foarte mult cu balerinii.

combo

Hanbok-ul bărbaților constă în "jeogori" și pantaloni lungi numiți "baji".

combo

Putem spune că Jeogori este articolul de bază. El acoperă brațele și devine larg la mâneci și în partea de sus a corpului. Jeogori este compus din "gil" care reprezintă bluza în totalitate și "git", este partea care înfrumusețează gulerul. Dongjeon este un guler alb care se pune la fasitul git-ului, iar goreum este panglica, funda care leagă jeogori-ul. Aceasta panglică mai lungă accentuează linia bustului.

De obicei, hanbok-urile au modele florale care sunt brodate la guler, mâneci, bluză și fustă.

În zilele noastre, acest costum se mai poartă doar la evenimente foarte importante, festivaluri tradiționale și nunți.

Autor: Cătălin Belu



Agenția RADOR - 16.05.2014 11:52