Creţişoara - prietena sănătăţii şi frumuseţii femeilor

Creţişoara -alchemilla vulgaris- este o plantă perenă din familia rozaceelor care creşte la margini de păduri şi drumuri, din zona deluroasă până în zone montane umede. Frunzele au de regula nouă lobi şi sunt pe margine fin zimţate, având un aspect încreţit, de unde şi numele său. Florile sunt mici grupate în inflorescenţe de o culoare galben- verzuie. Creţişoara înfloreşte din lunile iunie-iulie până în septembrie.

Cunoscută încă din antichitate, creţişoara a fost întotdeauna, de-a lungul timpului, asociată cu feminitatea. Probabil nici o altă plantă nu a fost atât de mult utilizată pentru reechilibrarea tulburărilor specific feminine. Şi, fiind considerată o plantă magică, a fost mult timp utilizată în ritualuri pentru trezirea feminităţii, fecundităţii, pentru protecţia căsătoriei, a naşterii şi a iubirii. Alchimiştii colectau înainte de răsăritul soarelui picăturile de rouă ce se strângeau în “cupa” frunzei de creţişoară, deoarece considerau că apa pură se impregnează cu calităţile plantei. Roua aceasta era apoi folosită în ritualuri magice şi, de asemenea, ca afrodisiac.

Anticii o considerau o plantă preţioasă pentru că frunza ei are 7 sau 9 lobi, aceste două numere fiind numere ale puterii, iar femeile din ţările arabe o foloseau pentru a le reda farmecul şi tinereţea. În medicina populară europeană era folosită de către femei pentru menţinerea tonicităţii sânilor, iar pusă întreagă sub pernă pentru a conferi un somn profund şi odihnitor.

În medicina monahală, virtuţile curative ale creţişoarei au fost asociate cu puterea tămăduitoare a Fecioarei Maria, datorita harului vindecator pe care îl avea în frunzele sale, mai ales în cazul suferinţelor femeieşti. În unele limbi europene denumirea populară a creţişoarei este “veşmântul Maicii Domnului”, de exemplu: “Frauenmantle” - în germană. Denumirea ştiinţifică: “Alchemilla” provine din termenul arab “Alkemelych” care înseamnă “alchimie” şi a fost asociat cu creţişoara datorită credinţei în puterile ei magice.

În scopuri medicinale, se folosesc toate părţile plantei: atât partea aeriană, cât şi rădăcinile. Partea aeriană se recoltează vara în timpul înfloririi, iar rădăcinile toamna. Frunzele de cretisoara sunt cunoscute ca având efect astringent, tonic şi antiinflamator datorită conţinutului ridicat de taninuri. Intrucât în componenţa plantei se găsesc fitosteroni, cretisoara este cel mai des utilizată în diverse afecţiuni ale aparatului genital feminin.

Cunoscută ca plantă de leac pentru femei, creţişoara este indicată în menoragii, metroragii, dismenoree, cistite, hemoroizi. Conţinutul de fitosteroni-hormoni din plante- asigură reglarea tulburărilor hormonale, în cazul femeilor, fiind utilizată atât în tulburări menstruale, afecţiuni ale organelor pelvine şi în reducerea simptomelor menopauzei cât şi la începutul pubertăţii, influenţând benefic această perioadă.

Prolapsul uterin poate fi prevenit şi tratat prin administrarea internă şi externă a tincturii de creţişoară. Afecţiunea apare la femeile de vârsta a treia, pe fondul slăbirii organismului şi al scăderii tonusului unor ţesuturi care susţin uterul, care nu-şi mai exercită corespunzător funcţia, provocând căderea acestuia. În cazul acestei afecţiuni, se face un tratament intern, de lungă durată, minimum două luni, timp în care se iau patru linguriţe de tinctură pe zi, diluată în apă. Extern, se fac băi de şezut zilnic, cu infuzie concentrată de creţişoară compusă din şase linguri de plantă la un litru de apă. Atât extern, cât şi intern, creţişoara are o acţiune puternic astringentă, mărind tonusul ţesuturilor, favorizând redobândirea elasticităţii acestora. De asemenea, ceaiul de creţişoară în combinaţie cu traista ciobanului îndepărtează slăbiciunile musculare şi articulare.

Fiind un foarte bun tonic uterin este foarte indicată femeilor după ce au născut, pentru refacerea uterului şi, de asemenea, în caz de sterilitate. Taninurile conţinute de creţişoară au o puternică acţiune antibacteriană la nivelul intestinului şi totodată, au o acţiune astringentă, care normalizează tranzitul intestinal.Ca tratament în diareele acute se poate consuma o linguriţă de pulbere de creţişoară de trei ori pe zi.

Aplicate extern, sub formă de comprese, frunzele de creţişoară zdrobite reduc sângerările şi grăbesc cicatrizarea rănilor şi a tăieturilor. Pentru comprese poate fi utilizată şi tinctura de creţişoară. Ca tratament cosmetic, creţişoara poate fi utilizată cu success. În cazul tenurilor grase, după spălarea feţei cu infuzie de creţişoară se aplică o pastă din pulbere de plantă amestecată cu zer sau borş, timp de 5-10 minute după care se îndepărtează cu apă călduţă. În cazul tenurilor cu pori dilataţi, se aplică o mască din trei linguriţe de pulbere , o linguriţă de miere şi apă călduţă. Pentru fermitatea sânilor, se vor aplica timp de 40 de minute comprese cu infuzie concentrată de creţişoară.

În funcţie de efectul dorit, creţişoara mai poate fi administrată astfel:

Sub formă de pulbere, sublingual: se ia căte o jumătate de linguriţă de 4 ori pe zi, la intervale regulate, cu minim 30 minute înainte de masă, se ţine sublingual 15-20 minute apoi se înghite cu puţină apă plată.

Sub formă de tinctură: se administrează câte 30 picături de 3 ori pe zi în 100 ml apă plată

Sub formă de macerat: se pun 2 linguri pline de pulbere de plantă la 1 litru de apă plată şi se lasă la temperatura camerei aproximativ 6 ore, după care se strecoară. Lichidul rezultat se bea pe parcursul unei zile, cu înghiţituri mici, între mese. Pentru aplicaţii externe -acnee, căderea părului, răni, plăgi- se face un macerat mai concentrat, din 5 linguri pline de plantă la 1 litru de apă.

Atestată pentru prima oară în anul 1532, în volumul “History of Plants” al botanistului german Hieronymus Bock, creţişoara, a fost considerată o plantă prin a cărei utilizare din timp şi vreme îndelungată ar face ca două treimi din intervenţiile medicale suferite de femei să nu mai fie necesare.

Carmen Oprea

Share