Parfumul, istorie şi emoţii

Cuvântul parfum, folosit în zilele noastre, provine din limba latină şi este format prin asocierea cuvintelor “per” şi “fumus”, care înseamnă “prin fum”. Abia în anul 1528, cuvântul parfum a fost atestat în limba franceză, definind substanţele cu miros plăcut. Parfumeria sau arta preparării parfumurilor a luat naştere în Mesopotamia şi Egipt şi a fost preluată mai apoi de către romani şi perşi.

În Antichitate, se foloseau pentru obţinerea parfumurilor plante aromatice, sub formă de macerate uleioase sau fumigaţii. Primul chimist al omenirii ar fi fost Tapputi, o creatoare de parfumuri, al cărei nume este menţionat pe o tăbliţă cuneiformă datând din mileniul al doilea î. Hr. Tehnica sa consta în distilarea de flori, ulei şi obligeană.

Unul dintre primele şi cele mai utilizate parfumuri a fost tămâia, produsă la început în Oman şi considerată la un moment dat mai preţioasă chiar decât aurul şi care a avut o contribuţie importantă la crearea regatelor arabe.

Cu toate că romanii erau buni cunoscători şi poate cei mai rafinaţi consumatori ai parfumurilor, aceştia nu au adus inovaţii importante tehnicilor de prepare, dezvoltate abia prin secolele al IX-lea şi al X-lea, de către savanţi persani şi arabi.

Deşi principiile acestor tehnici erau cunoscute din antichitate, una din primele descrieri se răgăseşte în ”Cartea Parfumului şi Distilării” a chimistului arab Al-Kindi (Alkindus) şi în care sunt, de asemenea, incluse peste o sută de reţete de preparare a uleiurilor, balsamurilor şi apelor parfumate.

O contribuţie importantă îi revine şi savantului, filosofului, scriitorului şi chimistului iranian Ibn Sina (Avicenna), care introduce procesul de extracţie a uleiurilor din flori prin distilare, procedeu folosit şi astăzi. A început cu trandafirii iar creaţia sa – apa de trandafiri – a devenit extrem de populară datorită faptului că era mai delicată, mai uşor şi mai comod de folosit decât amestecurile greoaie de uleiuri şi ierburi sau petale zdrobite.

La sfârşitul secolului al XVI-lea, până în secolul XVIII, se dezvoltă parfumeria alcoolică. La curtea regală lumea nu se spală, însă îşi dă cu foarte mult parfum – apă de Cologne, oţet, pudre şi pomade parfumate. În această perioadă arta parfumului aparţine alchimiştilor, odată cu descoperirea alcoolului etilic si a distilării, ce permit extragerea parfumurilor. In acelaşi timp apar noi materii prime: cacao, vanilie, tabac, balsam de Peru, piper.

Primul parfum a fost cel al reginei Ungariei, creat în anul 1370 din flori de rozmarin şi alcool. Faimoasa Eau de Reine de Hongrie, apreciată secole de-a rândul pentru calităţile sale terapeutice şi olfactive, a fost creată special pentru regina Elisabeta a Ungariei, care la 70 de ani ar fi recurs la subtilul miros pentru a-l seduce pe regele Poloniei, cu care ulterior s-a şi căsătorit.

Arta fabricării parfumurilor a prosperat în perioada Renaşterii şi în Italia, iar rafinamente italiene au fost preluate în Franţa, de René, parfumeurul personal al lui Catherine de Medici care a folosit însă parfumurile în scopuri diabolice. René – credinciosul ei astrolog şi alchimist de origine florentină, a creat pentru ea bijuterii în care puteau fi ascunse otrăvuri puternice, a căror prezenţă era mascată prin purtarea unor mănuşi foarte parfumate.

Se spune că laboratorul lui a fost legat cu apartamentul ei printr-un pasaj secret, astfel incat nici o formulă nu putea fi furată. Datorită lui René, Franţa a devenit foarte repede unul dintre centrele europene ale parfumului şi fabricării produselor cosmetice.

Parfumul este folosit de mii de ani, însă în ultimul secol el a devenit un accesoriu de modă obligatoriu şi o sursă de profit semnificativă. În zilele noastre marketing-ul industriei de parfumuri elaborează permanent strategii care să atingă succese planetare, însă parfumurile care au devenit legendă au fost lansate din pasiune.

Primul parfum celebru care a făcut istorie a fost Chanel No5, lansat in 1921. Originea numelui parfumului este, ca întreaga viaţă a creatoarei de modă, învăluită în mister. Unii spun că cifra cinci a fost cifra ei norocoasă. Cert este că parfumul a doborât recordurile de vânzări îndepărtându-se de esenţele florale, favoritele vremii, pentru a crea o aromă mai abstractă şi mai puternică. Numele "Chanel n°5" a fost un şoc în acea epocă în care parfumurile aveau nume imaginare şi fantastice. În scurt timp Chanel n°5 devine parfumul cel mai vândut în lume.

A urmat Shalimar de la Guerlain şi Joy al lui Jean Patou, în 1930, fabricat din 28 de duzini de trandafiri bulgăreşti şi 10.600 de flori de iasomie.

În 1953, Estee Lauder a lansat Youth Dew, preferat de Madonna şi care a rămas un parfum de top până în zilele noastre.

Opium de la YSL lansat în 1977 s-a înconjurat de controversă încă de la lansare, unii susţinând că numele ales încurajează consumul de droguri. Opium este, de asemenea, produsul cu cea mai mare concentraţie de parfum.

Poison de la Dior lansat în 1985, rămâne un parfum destinat doar personalităţilor extravagante.

Beautiful de la Estee Lauder lansat în 1985 a devenit un must pentru toate miresele şi rămâne unul dintre cele mai bine vândute produse Estee Lauder, datorită reclamei care a insistat asupra imaginii unei mirese fericite în ziua nunţii.

Parfumurile îmbină ştiinţa cu arta, cunoştinţele exacte cu creativitatea şi intuiţia, specularea impulsurilor şi dorinţelor şi conferirea de valenţe magice . Parfumul a fost perceput iniţial ca un liant între muritori şi divinitate, considerat apoi leac şi protector, folosit dintotdeauna pentru stimularea atracţiei.

Ce mai putem spune? Parfumul cred că este cel mai preţios accesoriu al oricărei persoane, te întregeşte, te defineşte, e o parte din tine şi, o lume fără parfum, ar fi o lume fără istorie.

Autor: Iuliana Gheorghe

Share