Socul, farmacia familei

Denumire ştiinţifică: Sambucus nigra

Denumiri comune: Soc, coramnic, holer, soace

Familie: Adoxaceae

Origine: Regiunile temperate ale Europei şi Americii de Nord

Aspect si prezentare: Arbust cu creştere dreaptă şi viguroasă, ce ajunge în medie pana la 5-7 m înălţime, formează o coroană deasă de frunze palmate, verde intens, compuse din 5-7 foliole distincte, oval alungite şi dinţate pe margini şi inflorescenţe mari, albe, puternic parfumate.

În Antichitate, se credea că printre ramurile de soc vieţuiesc spiritele, motiv pentru care acestea nu erau tăiate. La germani socul era un arbust sacru, dedicat zeiţei Freya, iar olandezii considerau că ramurile socului adăpostesc un duh căruia îi cereau permisiunea înainte de a le tăia. Astfel, duhul ar fi bântuit orice obiect fabricat din acel lemn de soc. Mai multe legende medievale europene menţionează că Iuda, după ce l-a trădat pe Isus, s-a spânzurat de ramuri de soc. Legenda a fost preluată şi în tradiţia populară românească, ce consideră că locul de lângă soc ”nu e curat”, şi nu se recomandă ca cineva să doarmă sau să lege vitele sub ramurile socului. Cu toate acestea, proprietăţile curative ale socului au fost bine cunoscute, socul fiind folosit ca şi plantă de leac încă din antichitate, Hippocrate recomanda fructele de soc pentru afecţiuni ale tractului respirator superior.

Socul are numeroase proprietăţi terapeutice care influenţează metabolismul general uman: diuretice şi depurative, sudorifice stimulează glandele sudoripare, emoliente, laxative, purgative şi antiinflamatoare, antiseptice şi cicatrizante, antinevralgic şi antialergic. Sunt foarte rare plantele ale căror flori, fructe, frunze, scoarţă, rădăcini, prezintă efecte terapeutice şi pot fi folosite în prevenirea şi tratarea unui spectru atât de larg de afecţiuni precum este socul. O tufă de soc situată în grădina proprie valorează cât o farmacie.

Florile de soc sunt eficiente într-un mare număr de boli: eliminarea toxinelor din organism, atât prin urină cât şi prin transpiraţie, vindecarea unor afecţiuni renale, vezicale şi genitale, dizolvarea nisipului şi a calculilor renali, contra gripei, răcelilor, tusei, astmului bronşic, bronşitei.

Ceaiul din flori este eficace în crize de dispnee şi tuse, însoţite de cianozări, care trezesc bolnavul din somn, cu transpiraţie abundentă la trezire, agitaţie, anxietate şi extremităţi reci şi cianozate.

Calmează durerile reumatice, artrozele, artritele, sciatica, nevralgiile. Intervine în curele de slăbire, cu efecte imediate în obezitate, celulită şi constipaţii cronice sau de natură nervoasă, datorită proprietăţilor diuretice şi laxative. În uz extern, ceaiul de soc se foloseşte sub formă de comprese la furuncule, abcese, eczeme, degerături, arsuri, umflături, urticarie conjunctivită, blefarită, eczeme ale pleoapelor. În aceste cazuri, reduce inflamaţiile şi fluidifică infecţiile.

Din florile proaspete se obţine socata, o băutură naturală foarte apreciată, mai ales in zilele caniculare. Socata se prepara numai din flori de soc proaspete, cele uscate devenind toxice în combinaţia care se recomandă pentru prepararea băuturii răcoritoare.

Socata se poate prepara în casă, foarte simplu şi uşor. Florile de soc, şapte, opt bucăţi, se spală bine sub jet puternic de apă ca să îndepărtăm toate impurităţile, apoi se pun într-un borcan de 5 litri, se adaugă 500 de grame de zahăr şi apa şi se amestecă bine până când se dizolvă zahărul.

Se adaugă o lămâie tăiată felii şi 2-3 grame drojdie uscată.

Apoi se acoperă borcanul cu o farfurioară şi se lasă pe masa din bucătărie să fermenteze vreo trei zile, amestecând cu o lingură curată de 3-4 ori pe zi, după care socata se trage în sticle care se ţin la frigider.

Preparatele din fructe de soc sunt capabile să neutralizeze cei mai periculoşi microbi şi să mărească extraordinar capacitatea de apărare a organismului, stimulând sistemul imunitar. Fructele imature sunt printre cele mai puternice dezinfectante cunoscute în fitoterapie, mobilizând toxinele din corp şi favorizând eliminarea lor prin transpiraţie, urină şi fecale.

Extractul din fructe de soc este un concurent redutabil al vaccinurilor antigripale de ultimă generaţie. El poate ajuta la vindecarea majorităţii bolilor degenerative, la prevenirea cancerului şi în combaterea tumorilor benigne. Este un bun remediu în curele de slăbire, de dezintoxicare rapidă, precum şi în prelungirea tinereţii biologice.

Fructele de soc au multiple proprietăţi terapeutice: depurative, diuretice, sudorifice, antifebrile, antiseptice cu acţiune asupra florei de putrefacţie, laxative (în doze mici) şi purgative (în doze mari), hipotensive, antinevralgice, antireumatismale şi stimulatoare în refacerea epiteliului renal.

În tratamente externe, prezintă proprietăţi antiseptice, cicatrizante şi antiinflamatoare, cu efecte directe în unele boli de piele şi psoriazis. Intern, are o bună acţiune vitaminizantă şi mineralizantă.

Scoarţa de soc are efecte diuretice, purgative, laxative, antireumatice şi antigutoase, cu efecte directe în hidropizie (boala de apă), reumatism, gută, boli ale căilor urinare, colică renală, nefrite cu edeme la picioare, retenţie urinară, litiază renală, epilepsie, constipaţie şi viermi intestinali.

Se consumă sub formă de decoct din 2 pumni de scoarţă care se fierb într-un litru de apă, până scade la jumătate din capacitate; se bea o jumătate de litru pe zi, fracţionată în 3 reprize, pe stomacul gol. În caz de nefrite şi ascită (ciroză umedă), la decoctul din scoarţă se adaugă extract de ienupăr şi se bea câte o linguriţă, la intervale de 2 ore.

Vinul de scoarţă de soc se prepară din 100 grame scoarţă, 1 litru vin alb fiert şi se lasă să se macereze 2 zile, după care se poate consuma. Acesta are proprietăţi diuretice şi purgative.

Ceaiul din frunze de soc este bun pentru curăţarea sângelui. Este recomandat atât intern, cât şi extern. Ceaiul din 6-8 frunze proaspete, tocate mărunt, luat în fiecare dimineaţă, cu o oră înainte de micul dejun, are un puternic efect de depurare a sângelui. Frunzele proaspete, sub formă de cataplasme, se aplică pe arsuri, contuzii, hemoroizi externi şi zone cu dureri reumatice.

Trebuie să ştim că:

• Socata se prepară numai din flori de soc proaspete, cele uscate devin toxice în reţeta băuturii răcoritoare.

• Nu supradozaţi preparatele din soc. Fructele sunt foarte puternice, în cantităţi mari, peste 200 g, fructele de soc pot deveni toxice. Simptomele intoxicaţiei: vomă, arsuri la stomac, dificultăţi la respiraţie, comă. Cel mai bine este să folosim preparatele din magazinele naturiste şi în dozele recomandate.

• Florile proaspete nu se aplică pe piele sau mucoase pentru că produc eriteme.

• Atenţie, aceste fructe nu se consumă în stare crudă! Dacă doriţi să preparaţi singuri remedii din soc, trebuie să fierbeţi fructele la minimum 80 grade C. Gustul va rămâne neschimbat.

• Tratamentul cu fructe de soc este contraindicat persoanelor cu diaree cronică sau acută, colită de fermentaţie, balonare. Deşi este unul dintre purgativele cel mai uşor de tolerat şi este mult mai puţin iritant decât cruşinul, fructele de soc pot produce iritaţii persoanelor cu colon sensibil.

• Uzul excesiv sau prelungit de soc poate duce la pierderi mari de potasiu prin urină.

• Persoanele cu predispoziţie la alergii vor lua la început doze mici de soc, iar în cazul în care terapia nu este tolerată, se va întrerupe.

• Tinctura de fructe de soc nu se administrează niciodată nediluată, ci numai în combinaţie cu apa.

Autor: Iuliana Gheorghe

Share