Tipologiile personalităţilor dificile - (7) DEPENDENŢII

Cea mai mare temere a unei persoane dependente este singurătatea. Numai gândul că ar putea fi lăsată „pe marginea drumului” îi stârneşte o stare de angoasă puternică. De aceea, se implică în foarte multe activităţi, înconjurându-se de mulţi prieteni şi dezvoltând multe relaţii.

Un alt motiv pentru care are nevoie de aceste relaţii este lipsa încrederii în sine, cerând în mod constant părerea apropiaţilor atunci când este necesară luarea unei decizii. Fără acordul lor, are impresia că orice hotărâre luată de una singură se va solda cu un mare eşec. Atunci când o relaţie de amiciţie sau o legătură romantică va lua sfârşit, persoana dependentă va simţi că s-a rupt ceva din interiorul său şi va resimţi această pierdere ca pe o dramă personală. Deci ea va trăi două faze de anxietate maximă: încercarea de a se afilia unui grup şi efortul de a rămâne un „membru” al acestuia.

Într-un grup mai mare, dependentul nu va lua decizii, nu va avea iniţiative în discuţiile desfăşurate în cadrul întâlnirilor şi se va lăsa dus de val, aşteptând ca ceilalţi să preia frâiele, chiar şi în cazul unor decizii extrem de importante, care îl pot afecta în mod direct. De asemenea, vrea cu orice preţ să fie pe placul celorlalţi, spunând mereu „da”, indiferent că în sinea lui poate ia naştere un „nu”. Dependentului nu-i plac discuţiile în contradictoriu, pentru că nu vrea să strice relaţiile cu ceilalţi, dar şi din cauza neîncrederii în propria persoană. Mereu va considera că părerile celor din jur sunt cele mai pertinente şi demne de luat în seamă. Personalităţile dependente nu sunt oameni de acţiune şi din cauza faptului că nu suportă criticile sau observaţiile care pot apărea în urma diverselor activităţi desfăşurate.

Terapeuţii au constatat că personalităţile dependente sunt atrase, de cele mai multe ori, de parteneri posesivi, violenţi, patologici.

În cazul persoanelor dependente, este recomandabil să le încurajaţi şi lăudaţi mai mult iniţiativele decât reuşitele şi să-i învăţaţi să banalizeze eşecurile.

Atunci când vă cer sfatul, întâi cereţi-le părerea personală.

Vorbiţi-le de propriile îndoieli şi nu ezitaţi să le cereţi chiar voi un sfat. Îi va ajuta să se simtă importanţi şi capabili.

Încurajaţi-le să aibă cât mai multe activităţi, în cadrul a cât mai multe grupuri, pentru a nu rămâne „agăţaţi” într-un singur loc.

Explicaţi-le că anumite lucruri trebuie să le rezolvaţi singuri, fără implicarea lor, dar că acest fapt nu înseamnă respingerea lor.

Nu este recomandat să le acordaţi ajutor de fiecare dată când sunt în impas.

Nu le criticaţi iniţiativele, chiar dacă nu sunt cele mai bune. Vor crede că sunt şi mai incompetente decât s-au etichetat ele însele deja.

Nu le abandonaţi total, din dorinţa de a le lăsa să se descurce singure.

Nu le lăsaţi să vă cumpere bunăvoinţa. Dependentul va încerca acest lucru, acceptând muncile neplăcute şi plicticoase, doar pentru a vă intra în graţii.

Nu vă lăsaţi invadaţi de aceste persoane. Vă vor ocupa tot timpul şi nu vor mai realiza că depăşesc graniţele intimităţii voastre.

Dacă reuşiţi să le oferiţi un pic de încredere în sine, persoanele dependente nu vor mai fi „umbrele” voastre şi poate chiar vor învăţa să creadă că sunt apte să trăiască şi să decidă pe cont propriu.

Autor: Alexandra Popescu

Share