Interviu cu Monica Honorata Andrei, medic atestat în homeopatie

Obiectivul tratamentului homeopat îl constituie refacerea echilibrului organismului, prin stimularea şi întărirea mecanismelor sale intrinseci de apărare şi vindecare

În prezent, tot mai multe persoane sesizează o rezistenţă a afecţiunilor de care suferă, la anumite medicamente care altădată erau eficiente sau sunt îngrijorate de manifestarea a tot mai multor efecte secundare ale unor tratamente. Astfel, oamenii caută soluţii şi variante prin care se pot trata sau îşi pot întări capacitatea organismului de a face faţă diferiţilor factori nocivi din mediu – fie că sunt viruşi, microbi, stres sau poluare de orice fel.

Vom încerca să prezentăm în continuare o variantă de tratament care câştigă tot mai mult teren în ţările occidentale, dar şi la noi.

Homeopatia este o metodă de tratament ce aparţine medicinei alternative, şi care se bazează pe stimularea capacităţii înnăscute a organismului uman de a se vindeca. Plecând de la definiţia Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, confom căreia „sănătatea este un status de totală bunăstare fizică, mintală şi socială şi nu numai simpla absenţă a unei boli sau infirmităţi”, homeopatia urmăreşte bunăstarea şi vindecarea persoanei ca întreg, mai presus de supresia unei boli somatice. Astfel, în scopul obţinerii vindecării sau a unei profilaxii eficiente, medicul homeopat împreună cu pacientul se concentrează asupra tuturor aspectelor care ţin de stilul de viaţă al persoanei: dieta, mişcarea, calitatea relaţiilor de familie, sociale, relaţiile la locul de muncă, precum şi odihna.

În România, această terapie medicală a devenit cunoscută în anul 1.777, odată cu sosirea lui Friedrich Samuel Hahnemann la Sibiu – cel care a pus bazele teroriei şi ale principiilor homeopatiei -, şi care avea să fie timp de doi ani medicul personal al baronului Samuel von Brukenthall.

Competenţa în homeopatie se dobândeşte prin studii postuniversitare de specializare, urmate de către absolvenţii facultăţilor de medicină. Doamna doctor Monica Honorata Andrei, medic specialist în medicina muncii, atestat în homeopatie, ne oferă explicaţiile necesare care ne vor ajuta să înţelegem mai bine ce este homeopatia, cum acţionează, care sunt principiile şi beneficiile sale, dar şi cui i se adresează această modalitate de tratament.

- Ce este homeopatia ?

Homeopatia este o medicină holistică (a întregului) prin care este tratat pacientul în totalitatea simptomelor lui fizice, mentale şi emoţionale. Obiectivul tratamentului homeopat îl constituie refacerea echilibrului organismului, pe toate aceste trei nivele, prin stimularea şi întărirea mecanismelor sale intrinseci de apărare şi vindecare. Acest principiu terapeutic se aplică atât în cazul afecţiunilor acute, cât si al celor cronice, precum şi în scop profilactic.

- Care sunt principiile homeopatiei?

Ca metodă terapeutică, homeopatia se bazează pe principiul similitudinii ("Similia similibus curentur"), spre deosebire de medicina alopată, care se bazează pe principiul contrariilor ("Contraria contrariis curentur").

Cuvântul „homeopatie” provine din grecescul „homoios”, care înseamnă "asemănător" sau "similar" şi din „pathos” care înseamnă boală. Prin homeopatie se urmăreşte practic, tratarea bolnavului printr-un remediu sau agent terapeutic, capabil de a provoca într-un organism sănătos o stare asemănătoare simptomelor bolii sale. În timp ce medicul alopat urmăreşte stabilirea diagnosticului de „boală” (prin a cărui cunoaştere se poate stabili şi terapeutica adecvată), medicul homeopat urmăreşte în primul rând, stabilirea diagnosticului de „bolnav” (diagnosticul de sindrom individual al bolnavului) şi abia apoi diagnosticul de boală. Homeopatia este în primul rând o medicină şi o terapeutică a omului în totalitatea lui, şi abia în al doilea rând, a maladiei. Diagnosticul de boală, deşi foarte important şi în homeopatie, nu este totuşi neapărat necesar şi în orice caz, nu este niciodată suficient.

Homeopatia, ca doctrină medicală, a fost introdusă de Christian Friedrich Samuel Hahnemann (1755-1843). Medic şi om de ştiinţă cu o gândire revoluţionară el şi-a lăsat amprenta asupra medicinei din anul 1800 şi pănă în prezent, stabilind fundamentul şi principiile a ceea ce OMS (Organizaţia Mondială a Sănătăţii) considera în decembrie 2005 a fi "al doilea cel mai utilizat sistem medical din întreaga lume". Nemulţumit de faptul că medicina timpului său făcea mai mult rău decât bine (sângerarea era una din metodele folosite des în tratament şi se prescriau multiple medicamente care aveau şi importante efecte adverse), Hahnemann a căutat să găsească principii clare care să stea la baza practicii sale medicale.

Fiind adeptul unei medicini experimentale, de multe ori îşi autoadministra substanţele folosite în tratarea pacienţilor, pentru a înţelege mai profund acţiunea lor. Astfel, a observat de exemplu, că simptomele produse de coaja arborelui de China asupra omului sănătos sunt asemănătoare cu simptomele bolnavilor de febră intermitentă pe care acest remediu le vindeca. De aici, a rezultat principiul care stă la baza Homeopatiei şi anume, principiul similarităţii (Simila Similibus Curantur). Acest principiu afirmă că o substanţă care produce un grup de simptome când este administrată unui om sănătos, poate (în anumite condiţii) să vindece simptome asemănătoare la un bolnav.

Al doilea principiu al homeopatiei îşţi găseşte originea tot în geniul lui Hahnemann. El se numeşte principiul infinitezimalităţii şi constă în diluarea succesivă a remediului de administrat. Astfel, dacă în prima diluţie CH1 (centezimala Hahnemanniană 1), soluţia conţine 1 parte de remediu în 99 părţi solvent, în a doua diluţie CH2 (centezimala Hahnemanniană 2), soluţia va conţine 1 parte de remediu în 9999 părţi solvent, ş.a.m.d. CH3…CH30…CH200). La fiecare diluţie soluţia este agitată (dinamizată) puternic de un anumit număr de ori, astfel încât, substanţa folosită să se impregneze cât mai bine în solvent. Prin diluare, potenţialele efecte toxice şi reacţii adverse sunt îndepărtate şi tot prin dinamizare, remediile capătă proprietăţi curative noi şi capacitatea de a acţiona mai puternic la un nivel mai profund al organismului (inclusiv psiho-emoţional), valenţe care nu se regăsesc decât în stare latentă în substanţa iniţială.

Un alt principiul este cel al individualizării remediului. Deşi mai mulţi oameni pot avea acelaşi diagnostic de boală (rinită alergică, ulcer gastroduodenal, etc.) fiecare dintre ei va primi un remediu individualizat (remediul este diferit la un pacient anxios, slab şi cu agravare la dulce, faţă de un pacient gras, flegmatic şi cu agravare la acru). Medicii homeopaţi nu tratează manifestările fizice, emoţionale şi mentale separat, ci le consideră ca fiind în legătură intimă, de vreme ce toate sunt aspecte ale suferinţei pacientului, în întregul său. Chiar dacă simptomele aparţin diferitelor sisteme, aparent fără legătura unele cu alte, ele ţin de fapt, de mecanismele de apărare ale omului şi sunt strâns legate între ele. Este analog fulgerului şi tunetului. Aceste două fenomene ale naturii par a fi două fenomene complet diferite, care apar în momente diferite de timp, din direcţii diferite, şi totuşi sunt expresia unui singur proces.

Pentru a ilustra mai bine această filozofie, haideţi să comparăm corpul uman cu o oală sub presiune. În analogia noastră, apa din vas este puterea interioară (forţa vitală) a corpului, capacitatea sa de a depăşi momentele stresante şi dăunătoare din viaţă. Flacăra de sub vasul nostru este reprezentată de stresul din viaţa de zi cu zi, de poluare, de orice influenţă nefastă asupra omului. Aburul reprezintă totalitatea simptomelor pacientului.

Putem aborda “vasul” în mai multe feluri: putem astupa orificiile de evacuare ale aburului, este extrem de eficient, acţionează rapid, şi nu cere înţelegerea întregului fenomen. Din nefericire, cauzele care determină apariţia aburului, nu sunt atinse. Nivelul flăcării de sub vas menţinându-se, cantitatea de apă din vas scăzând, presiunea creşte şi după o perioadă de calm aparent, se elimină un jet de abur mai puternic decât cel iniţial. Medicul concentrat doar asupra aburului, nu va realiza legătura sau conexiunea dintre evenimente, va interpreta fenomenul ca fiind o nouă problemă, va aplica aceeaşi soluţie “eficientă” ca şi în primul caz, va astupa din nou supapa de evacuare. Ciclul se repetă din nou şi din nou până la distrugerea vasului (organismului).

Obiectivul în homeopatie este de a creşte nivelul de apă din vas. Nivelul apei depinde de moştenirea genetică a individului şi cumulul evenimentelor stresante, traumatizante din trecut. Adăugând apă în vas, chiar dacă nivelul flăcării rămâne constant, presiunea interioară nu creşte. Astfel, apare avantajul creşterii spectrului de activităţi pe care omul le poate face în siguranţă. Prin aceasta metodă, oamenii vor observa îmbunătăţirea stării lor de sănătate de-a lungul timpului, fiecare nouă acutizare, boală, care apare se manifestă într-o formă mai uşoară decât precedenta. Vindecarea este un proces gradual şi blând. Pentru a obţine un asemenea rezultat, homeopatul înregistrează toate detaliile simptomatologiei pacientului, apoi identifică problemele şi în alte arii ale organismului, aparent fără legătură cu problema pentru care se prezintă pacientul la consultaţie. Specificul detaliilor bolii de bază, reduce numărul remediilor de interes, iar în funcţie de caracteristice definitorii ale pacientului în sfera mentală, emoţională şi generală este ales un singur remediu cu care va fi tratat pacientul. Remediul homeopatic acţionează asupra vitalităţii pacientului, stimulând mecanismele de apărare ale organismului. Dacă boala este privită ca un dezechilibru apărut la un anumit nivel al organismului, remediul caută să restabilească acest echilibru pierdut.

Vindecarea are loc dinăuntru spre afară, de la organele mai importante la cele mai puţin importante. Astfel, într-un caz de astm bronşic şi eczemă, de exemplu, astmul se va ameliora mai întâi, timp în care eczema persistă sau chiar se poate agrava. Dacă erupţia dispare de pe piele (folosind de exemplu o cremă cu cortizon), iar astmul persistă sau se agravează, este vorba de o supresie. Boala de piele a fost "împinsă" în interiorul organismului, dar nu vindecată. Starea de sănătate pe ansamblu este mai puţin bună, astmul fiind o afecţiune mai gravă.

Într-un astfel de caz, nu este nevoie ca pacientul să consulte atât un medic internist cât şi un dermatolog. Abordând cazul ca un întreg, medicul homeopat nu tratează separat problemele, ci ca un tot unitar.

Dacă remediul este corect ales, poate apărea o scurtă criză de vindecare care durează de la câteva zile la câteva săptămâni, urmată de o ameliorare graduală pe parcursul a unei perioade de câteva luni sau chiar ani, în funcţie de severitatea cazului. Chiar dacă pentru pacient simptomele apărute sunt îngrijorătoare, pentru homeopat ele sunt un semn bun. Semn că forţa vitală a început să mute dezechilibrul mai la exterior şi că evoluţia decurge în sens favorabil. Datorită acestor schimbări, homeopatul ştie că va apărea vindecarea, deoarece locul de manifestare a simptomelor se schimbă în direcţia corectă, adică, conform legilor lui Hering: de la centru spre periferia organismului, de sus în jos, de la organele mai importante către cele mai puţin importante, în ordinea cronologică inversă apariţiei lor. Vindecarea la pacienţii cu boli cronice, politrataţi, se obţine mai lent, aceştia putând avea nevoie de mai multe remedii, administrate unul câte unul, pas cu pas în funcţie de evoluţie, dar nu simultan.

Revenind la analogia utilizată în care comparam corpul uman cu o oală sub presiune, se poate reduce şi “flacăra”, printr-o alimentaţie sănătoasă, prin evitarea alergenilor, prin a trăi într-un mediu sănătos, prin învăţarea unor atitudini şi strategii de a face faţă eficient conflictelor, prin explorarea şi eliberarea durerilor şi a traumelor emoţionale vechi. Personal, în strategia mea teraputică cu pacienţii, abordez inclusiv această cale, pentru a obţine o stare de echilibru fizic, mental, emoţional şi spiritual cât mai stabilă.

- Cum acţionează remediile?

Remediul homeopat se prezintă cel mai des sub formă de granule sau globule (sunt mai mari), dar şi ca tablete sau soluţie. Remediile sunt preparate conform principiilor descrise în Pharmacopeea Homeopatică. Frecvenţa şi modul de administrare (în cazul granulelor se face sublingual şi se aşteaptă până se topesc) sunt stabilite de către medic.

Remediile sunt preparate din plante, din săruri minerale, din produşi animali şi din alte surse (mai neobişnuite). Practic, pot fi preparate din aproape orice substanţe existente în natură, prin folosirea aceluiaşi principiu: diluarea în apă şi alcool şi agitarea (dinamizarea) preparatului, între două etape. Multe dintre plantele folosite pentru prepararea remediilor sunt folosite şi în tratamentele tradiţionale, adică în fitoterapie. Prin prepararea homeopată, ele capătă însuşiri deosebite şi o rază de acţiune mult mai largă. Sărurile minerale sunt extrem de folosite ca remedii homeopate, de la sărurile de calciu, până la metalele preţioase, de tip argint, aur sau platină.

Printre produşii animali utilizaţi pentru prepararea remediilor, cei mai utilizaţi sunt cei obşinuţi din veninurile de şerpi sau păianjeni, cu roluri importante în afecţiuni ale inimii şi ale vaselor de sânge.

Nosodele sunt preparate obţinute din produşi patologici: organe sau ţesuturi modificate patologic; culturi de microorganisme; secreţii patologice. Clasic, sunt cunoscute patru nosode din grupa policrestelor frecvent utilizate în clinică: Luesinum, Medorhinum, Psorinum, Tuberculinum.

,b>Alte surse de remedii homeopate sunt: razele X sau ultraviolete, deosebit de eficiente atunci când sunt indicate. În ultimii ani, s-au fabricat remedii homeopate din zahăr, ciocolată, cola sau alţi produşi de consum care dau dependenţă, precum şi dintr-o serie de medicamente alopate, care cauzează frecvent reacţii alergice (de exemplu, din penicilină, cortizon, adrenalină, etc). În prezent, sunt descrise în literatură, peste 3.000 de remedii care se pot folosi în tratament, iar numărul acestora este în permanentă creştere. Daca vă gândiţi că la numai 10% din plantele acestui pământ sunt studiate şi efectele lor asupra corpului omenesc, atunci vă închipuiţi potenţialul imens care aşteaptă să fie descoperit. Remediile se pot procura din farmaciile care comercializează produse homeopatice.

- Ce se poate trata prin homeopatie şi cine se poate trata cu această metodă, cui i se adresează?

Orice afecţiune, acută sau cronică, poate fi abordată homeopatic. Întrucât nu au efecte secundare, remediile se pot folosi chiar şi în situaţiile în care administrarea medicamentelor trebuie evitată: sarcină, alăptare, alergie la medicamente, etc. Homeopatia se adresează tuturor categoriilor de vârstă de la sugari până la vârstnici. Ameliorarea sau vindecarea depind de mulţi factori: vitalitatea, vârsta, stilul de viaţă, alimentaţia, medicamentele folosite, durata bolii, etc.

- Este posibilă automedicaţia?

Datorită complexităţii abordării pacientului, prescripţia unui remediu se face de către un medic homeopat. Automedicaţia poate fi abordată în situaţii de urgenţă, până când pacientul îşi poate contacta medicul curant, dar trebuie să se respecte anumite reguli: pacientul să ştie să aleagă dintre mai multe remedii în funcţie ce caracteristicile lor specifice; să ştie să recunoască simptomele de alarmă; să ştie să se cunoască mai bine, să fie mai responsabil de sănătatea sa şi mai activ alături de medicul său homeopat.

- Care este relaţia dintre remediile homeopatice şi medicamentele alopate?

În principiu, este de preferat ca cele două tipuri de prescripţie să nu se amestece decât atunci când este absolut necesar. Medicamentele alopate, în marea lor majoritate, blochează anumite mecanisme fiziologice (receptorii pentru durere; mecanismele febrei sau ale alergiei, inflamaţia, etc.) blocând astfel, expresia bolilor, dar nu şi cauza lor.

Homeopatia acţionează asupra aceloraşi mecanisme dar din altă perspectivă; aşa încât, dacă aceste mecanisme sunt blocate, acţiunea ei este mai redusă. Cu toate acestea, în special în bolile cronice, iniţiem tratamentul homeopatic în timp ce pacientul foloseşte medicamente alopate, iar în timp, un bun tratament homeopatic poate duce la scăderea dozelor alopatice. La fel ca la copiii care au luat multe antibiotice sau la pacienţii cu corticoterapie, în aceste cazuri rezultatele apar mai greu şi mai lent, pentru că organismul trebuie să înveţe să îşi reia modelele reacţionale depăşite de boală şi puse în repaus de medicamentele alopate. Continuarea la nesfârşit a medicaţiei alopate, mai ales când e vorba de doze mari, face aproape imposibilă atingerea obiectivului tratamentului homeopatic, care este vindecarea definitivă, permanentă, deoarece mecanismele care ar duce la această vindecare, sunt blocate.

Autor: Veronica Popa

Share