Ritmul biologic al organismului influențează starea de spirit, dar si comportamentele alimentare sau somnul. Când acest ritm se deregleaza, chiar și din cauza unei singure ore de nesomn, corpul uman își dă seama imediat.
Trecerea la ora de vară înseamnă mai multă lumină solară, iar specialiștii spun că organismul are nevoie de cel puțin o lună pentru a se adapta. De aceea, medicii recomandă un plus de odihnă și plimbări în aer liber, în primele două săptămâni.
Tot lumina influențează dereglările afective sezoniere, adică astenia de primăvară sau depresiile, precum și activitatea unor hormoni care ne ajută să dormim. Pot apărea și modificări neuropsihice, precum apatie, agitație, irascibilitate, anxietate, tulburări de concentrare și memorie, cefalee, vertij sau modificarea apetitului.
Pentru cei mai mulți, aceste modificări vor trece neobservate, însă nu strică să-i oferim un mic ajutor organismului, pentru a depasi mai ușor această perioadă.
Este bine cunoscut faptul că, după iarnă, rezervele de vitamine și minerale ale organismului sunt scăzute, cantitatea de toxine acumulate crescută și uneori apar și kilograme adiționale. Pe parcursul iernii, organismul nostru a fost supus unui stres suplimentar: condiții meteo nefavorabile, alimentație cu multe proteine și grăsimi animale, în dauna unei hrane „vii” – legume și fructe proaspete -, mișcare în aer liber și activitate fizică mult diminuată.
Detoxifierea este o soluție sigură de a reveni la forma maximă. Procesul de detoxifiere ajută la eliminarea substanțelor nocive din organism, iar rezultatul constă în îmbunătățirea tonusului general și pierderea kilogramelor nedorite.
Vestea bună este că în această luptă cu toxinele și kilogramele în plus nu suntem singuri. Există plante care au efect terapeutic și care sunt de un real ajutor în încercarea noastră de a ne redobândi forma și starea de spirit post hibernală:
SPANACUL, bogat în calciu, fier, acid folic, vitaminele A, C, B.E și K; crește imunitatea, reglează tranzitul intestinal, combate anemia si starea de astenie psihica; are efect antialergic.
URZICA are proprietăți diuretice, depurative, decongestive si alcalinizante prin conținutul său mare de minerale. Este benefică în caz de anemii, imunitate scăzută, diabet, afecțiuni hepatice, boli renale, infecții bacteriene, viroze, alergii, și intoxicații.
ȘTEVIA este bogată în vitamine din grupul B și vitamina C, în minerale esențiale: calciu, magneziu, fier și potasiu, are efecte purgative și de reglare a activității inimii.
PĂTLAGINA are efecte depurative, expectorante, diuretice, astringente. Ea favorizează eliminarea toxinelor din țesuturile inflamate.
SFECLA ROȘIE consumată ca atare sau sub formă de suc stimulează eliminarea toxinelor din ficat. Pentru sporirea efectelor se va prepara sub forma unui suc sau a unei salate, adăugându-se morcov și castravete, în părți egale. Se consumă imediat după pregătire, preferabil înainte de masă.
PĂPĂDIA este un puternic detoxifiant, un alcalinizant redutabil și are proprietăți diuretice, digestive. Se utilizează sub formă de infuzie sau, în stare crudă, sub formă de tije și inflorescențe (proaspete și temeinic spălate). Se recomandă în afecțiuni hepatice, astenie de primăvară, gută, exces ponderal, constipație, litiază hepatică și renală, tulburări metabolice și endocrine.
PĂTRUNJELUL consumat în stare crudă are proprietăți antitoxice, diuretice, depurative, antianemice. Se mai poate consuma sub formă de suc, dimineața, pe nemâncate. Indicațiile terapeutice ale pătrunjelului sunt numeroase: astenia, anemia, cancerul, tulburările nervoase, denutriția, intoxicațiile, hiperaciditatea (ca urmare a consumului mare de produse de origine animală), reumatismul, guta, litiazele, infertilitatea sau parazitozele intestinale (oxiuri).
Primăvara este momentul cel mai bun de a ne schimba obiceiurile alimentare, în sensul diminuării cantității de alimente acidifiante și a sporirii cantității de crudități cu proprietăți bazice.
Ar fi ideal să încercăm ca, cel puțin o zi pe săptămână, să consumăm numai legume și fructe nepreparate termic, sucuri naturale, nuci, migdale, stafide, smochine, curmale, apă și infuzii de plante. Este foarte important să menținem o hidratare corespunzătoare, adică să consumăm 2 l de apă plată, sucuri naturale, ceaiuri, zilnic.
Vom fi uimiți să constatăm cum, printr-o simplă schimbare a alimentației, ne vom simți mai tonici și mai plini de energie. Pielea va deveni mai luminoasă și mai tânără. În plan mental, va dispărea starea de astenie din timpul iernii, vom fi mai dinamici si mai plini de viață, în deplin acord cu anotimpul renașterii - primăvara. Este bine să nu uitam nici de rolul deosebit de important al mișcării și relaxării în aer liber, pentru a ne încărca bateriile.
Autor: Carmen Oprea