Ştiu ce este migrena deoarece chiar eu sufăr de aşa ceva. E o durere de cap chinuitoare pentru care nu s-a găsit încă tratament curativ. În rest sunt doar tratamente care diminuează intensitatea şi frecvenţa acestor dureri. Se ştie ca migrena este o boala a creierului, te ţine între o zi si trei zile, durerile sunt foarte intense, de obicei localizate într-o parte a capului.
Am început să am dureri de cap dese în jurul vârstei de 30 de ani. Medici după medici nu mi-au putut spune care anume este cauza. Treptat, migrenele au devenit parte a existentei mele. Mai întâi vine starea de ameţeala şi de oboseala, apoi durerile cumplite iar, într-un final, senzaţia de sfârşeală, ca după o zi întreagă de curăţenie generală prin casă. Este ca şi cum aş avea nişte greutăţi legate de picioare şi eu trebuie sa înaintez, să urc şi să cobor.
Migrenele sunt, la ora actuală, poate cea mai complexă şi mai greu de combătut afecţiune a sistemului nervos. Aşa cum apar ele definite în mod generic, migrenele sunt dureri de cap intense, de obicei localizate pe o singura parte, însoţite de senzaţii de greaţă şi chiar de vărsături. Aşa cum s-a demonstrat ştiinţific, administrarea analgezicelor în cazul unei migrene nu face decât să scadă puterea organismului de a lupta cu durerea. Ceea ce înseamnă că de fiecare dată când recurgem la Paracetamol, Algocalmin sau aspirină pentru înlăturarea migrenei, tot ceea ce obţinem este să mărim dependenţa organismului de aceşti compuşi farmaceutici, în detrimentul sistemului imunitar propriu.
Pentru a nu mai recurge la medicamente de tipul analgezicelor, decât în cazuri excepţionale, am încercat şi alte metode de tratare şi combatere a durerii, pe care le împărtăşesc şi cu voi:
Aromaterapia
Esenţele pure ale anumitor plante sunt foarte eficiente în blocarea durerii de cap în cazul migrenelor. Mai mult decât atât, prin acţiunea lor relaxantă, aceste esenţe sunt un factor important de înlăturare a stresului. Prin urmare, dacă alegeţi să recurgeţi la această formă de „terapie”, şansele ca migrena să reapară curând sunt reduse până la minim.
O alta formă de folosire a aromaterapiei în tratarea migrenei este aplicarea compreselor la nivelul frunţii sau a gâtului. Astfel, puneţi compresa cu apă călduţă sau rece, 4-5 picături de esenţă pură de levănţică sau eucalipt. Înfăşuraţi compresa într-o bucată de material textil, pe care o puteţi aplica apoi pe gât sau frunte.
Dacă durerea de cap are o intesitate mai mare, puteţi sa diluaţi 2-3 picături de esenţă pură într-o lingură cu ulei vegetal. Aplicaţi compoziţia obţinută pe tâmple, frunte, ceafă, şi sub nas. Puteţi sa aplicaţi restul conţinutului pe palme, şi apoi să inhalaţi vaporii timp de câteva minute. În acest fel esenţa pură va ajunge la nivelul centrilor nervoşi ai creierului, eficientizând starea de relaxare.
Masajul
Aceasta metodă de tratare a durerilor de cap funcţionează foarte bine în combinaţie cu aromaterapia. În acest fel, plimbaţi mâinile la nivelul scalpului, executând mişcări circulare. În plus, încadraţi-vă tâmplele cu palmele şi presaţi uşor, după care eliberaţi brusc tâmplele din strânsoare. Repetaţi această operaţiune de câteva ori şi veţi vedea că treptat durerea de cap va dispărea fără să fie nevoie de analgezice.
Rehidratarea organismului
Studii recente au arătat faptul că de cele mai multe ori, migrenele sunt asociate cu o stare de deshidratare a organismului. Prin urmare, încercaţi ca în momentul în care începeţi să resimţiţi simptomele apariţiei unei migrene, să consumaţi cel puţin 2 litri de apă pe zi. Explicaţia constă în faptul că electroliţii din apă ajută la asigurarea funcţiei de hidratare a organismului.
Cura de cofeină
Beţi încet o cafea tare. Cofeina contribuie la potolirea durerii de cap. Dar atenţie! La anumite persoane, procedeul poate avea un efect invers, declanşând o cefalee sau o migrenă mai intensă. Noi singuri ştim ce ne face bine şi ce nu.
Bandajarea frunţii
Legaţi-vă o bandă în jurul frunţii , apoi strângeţi-o cât mai tare, până ce simţiţi presiunea ei asupra întregului craniu. Reducând afluxul de sânge spre creier, simţiţi cum se uşurează durerea provocată de dilatarea vaselor.
Presopunctura
Cu un gest ferm şi circular, masaţi-vă pielea dintre baza degetului mare şi index, vreme de câteva minute, apoi schimbaţi mâna. Repetaţi operaţia până la dispariţia durerii.
Somn suficient
Faceţi tot ce puteţi pentru a dormi profund şi suficient. Alegeţi saltele mai degrabă tari decât moi, perne joase. Aerisiţi bine camera si opriţi peste noapte caloriferul.
Acum în încheiere, după ce am împărtăşit cu voi metodele pe care eu le cunosc şi le aplic pentru combaterea migrenei, vă mărturisesc că inamicul meu, migrena, s-a întors de vreo două zile şi nu-mi dă pace. Voi cum va tratati? Voi aveţi migrene? Cum scăpaţi de ele? Câte zile vă ţine şi cum calmaţi durerea ?
Autor: Iuliana Gheorghe