Părinţi şi adolescenţi, relaţii dulci – amare

Nu este uşor să fii părinte când copilul ajunge la vârsta adolescenţei. Părinţii trebuie să înfrunte nu numai schimbările prin care trece copilul lor, ci şi propriile temeri privitoare la faptul că fiul sau fiica lor se maturizează.

Primele dificultăţi în relaţia cu adolescenţii pornesc de la simpla comunicare cu ei. Adesea, părinţii au impresia că “vorbesc la pereţi”, pentru că mesajele lor nu reuşesc să determine o schimbare de atitudine sau măcar o reacţie din partea copiilor. Comunicarea, în loc să ajute relaţia lor să se dezvolte, o înrăutăţeşte. De ce se întâmplă acest lucru? Pentru că se comunică inadecvat sau deficitar cu aceştia.

Părinţii să spună exact ce îşi doresc de la copiii lor, să folosească expresii fără încărcătură emoţională, utilizând cuvinte bine cântărite. Numai aşa îi pot ajuta pe copii să primească un mesaj clar şi concis, care să nu provoace confuzie sau să intre în categoria manipulării emoţionale.

Când pe un părinte îl deranjează ce a făcut copilul său, este important să nu îl caracterizeze negativ pe acesta, ci să facă referire doar la comportamentul său. Indiferent de greşeala făcută sau de obrăznicia spusă, părintele trebuie să nu uite că acel lucru nu îl caracterizează pe copil în totalitate, ca fiinţă, ci doar spune ceva despre comportamentul lui, într-un anumit moment sau perioadă a vieţii lui. Orice caracterizare negativă îi va rămâne copilului în minte, şi dacă este repetată, la un moment dat va căpăta valoarea unei profeţii. La fel de important este ca părintele să i se prezinte copilului ca un model de partener în comunicare, adică sa dea dovadă el însuşi de ceea ce aşteaptă de la copilul lui, să fie el însuşi receptiv la mesajele primite.

Aceste abilităţi de comunicare necesită antrenament şi răbdare. Am face bine să le exersam în fiecare zi, fără a renunţa de la prima greşeală. Copiii vor învăţa împreună cu părinţii să comunice corect şi avantajele nu vor întârzia să apară. Decisiv este pasul făcut de părinţi în această direcţie.

Nici unul dintre noi nu poate prevedea lumea adultă în care vor intra copiii noştri. Contextul în care cresc adolescenţii de azi este diferit de cel în care am crescut noi, însă indiferent de aceasta, ei au nevoie de sprijinul şi suportul părinţilor. Din perspectiva inteligenţei emoţionale, părinţii adolescenţilor trebuie să se ocupe de educarea lor în ceea ce priveşte aprecierea, sentimentul de a fi iubit, preţuit şi luat în seamă. Foarte multe probleme îşi găsesc rezolvarea atunci când adolescenţii se simt apreciaţi, ei devin competenţi, au încredere în ei şi aparţin unor grupuri cu o influenţă benefică.

Viaţa adolescenţilor de astăzi este plină de paradoxuri. Pe lângă responsabilităţile cu care se confruntă mulţi dintre tineri, ei ţin ascunse faţă de părinţii lor informaţii elementare, precum unde se duc sau ce fac, în timp ce pot comunica cu o uşurinţă incredibilă sub anonimatul unui nickname cu necunoscuţi, despre cele mai intime gânduri ale lor. Găsirea unei identităţi pozitive şi constructive este cea mai importantă responsabilitate a adolescentului. Ca să îşi poată forma o identitate pozitivă, adolescenţii trebuie ajutaţi să găsească singuri răspunsuri şi oportunităţi. Drumul către o identitate pozitivă este consolidat de încredere. Nu este deloc uşor să fii părintele unui adolescent deoarece adolescenţa este, prin definiţie, perioada de viaţă în care învăţăm să devenim autonomi. Adolescentul începe să se detaşeze treptat de mediul familial spre grupul de prieteni, însă în acelaşi timp, el caută acel mediu familial, acele repere, care-i vor permite să devină adult, modelându-şi conduita în funcţie de modelele parentale; este copil şi adult în acelaşi timp…şi trăieşte aceasta contradicţie, nu e deloc uşor…

Este foarte bine ştiut faptul ca relaţia părinte-copil poate fi considerată cea mai importanta dintre relaţiile care se pot forma, în general, între oameni. Pe lângă faptul că este o legătură definitivă şi indestructibilă, ea ar trebui să fie şi cea mai strânsă şi puternică legătură posibilă între oameni. Nimic pe lumea aceasta nu se compară cu o relaţie reuşită şi plină de înţelegere, respect şi iubire, aşa cum este relaţia dintre părinţi şi copiii lor.

Pe acest drum al adolescenţei, părinţii nu au comandă dublă, precum maşinile instructorilor de conducere. Părinţii trebuie să ofere sfaturi care să îi ajute pe adolescenţi să se orienteze în călătoria lor în mod pozitiv şi să îi „alimenteze“, astfel încât ei să aibă energie pentru a merge mai departe. Iubirea şi aprecierea reprezintă o alternativa pentru stres, tensiuni şi dispute care se regăsesc des în prea multe familii. Sentimentele de iubire exprimate prin recunoaşterea a ceea ce ei fac bine este o parte esenţială a vieţii lor. De aceea, bunăstarea emoţională şi spirituală a adolescenţilor este determinantă pentru identitatea lor.

Autor: Iuliana Gheorghe

Share