Cele mai frumoase creații ale naturii, florile, sunt calea sigură spre a aduce un zâmbet pe fața oricui și o modalitate de a ne exprima admirația, recunoștința, afecțiunea, precum și de a marca un eveniment special.
Florile pot fi un gest tandru al iubirii sau un gest al prieteniei. De-a lungul timpului oamenii au deslușit misterul acestora. Fie ca au o semnificație aparte, fie sunt oferite în semn de respect, florile înseamnă admirație.Odata cu venirea primaverii incepem sa ne bucuram de simfonia de culori, forme si miresme, pe care ne-o ofera o intreaga varietate de flori.
Zambilele sunt printre cele mai iubite flori de primăvară, datorită culorilor puternice, dar mai ales a parfumului lor. Cunoscute și sub numele de Hyacinth, zambilele sunt originare din Turcia (ca și lalelele) și din Orientul Apropiat. Numele acesta este foarte vechi si provine dintr-o limba vorbită în urmă cu mai bine de 4.000 de ani.
Lalelele se numără printre primele flori care ne anunță că primăvara este aproape și la fiecare sfârșit de iarnă este o bucurie să ne umplem vazele cu aceste minunate flori, care sunt capabile să ne înveselească și să ne amintească de faptul că frigul ar cam trebui să ne părăsească. Credeți că știți totul despre lalele? Sunt sigură că încă au mai rămas câteva lucruri pe care nu le-ați aflat despre ele.
Astăzi, găsești lalele peste tot, din piețe, până în marile hipermarketuri, însă acum câteva secole, aceste minunate flori erau un simbol al statutului social și o prețioasă monedă de schimb.În anul 1635, olandezii au început să descopere frumusețea lalelelor, dar și puterea lor economică, astfel că mulți dintre ei s-au implicat în comerțul cu bulbi.Cu o cerere atât de mare, nu este de mirare că prețul bulbilor a crescut vertiginos, iar investițiile erau din ce in ce mai mari. Un singur bulb de lalea ajunsese să valoreze cât două holde de grau, patru boi masivi, 8 porci grași sau 12 butoaie cu vin.
În trecut, lalelele vărgate erau considerate cele mai frumoase soiuri. Din păcate, erau și cele mai rare, deoarece aspectul lor striat era cauzat de o infectie virală.Poate că ați rămas cu impresia că lalelele sunt un simbol al Olandei, însă trebuie să știi că ele sunt și un simbol național în Turcia. De fapt, turcii au fost cei care au răspândit frumusețea lalelelor în Europa, de aceea și-au permis să le asemene cu turbane (tulbent, tulipa).
Lalelele sunt flori iubitoare de răcoare, de aceea daca le așezi într-o cameră în care temperatura este ridicată, petalele se vor deschide și chiar vor cădea înainte să apuci să te bucuri de frumusețea lor. Pentru a prelungi durata de viață a lalelelor, trebuie să le ții intr-un spatiu răcoros și să eviți variațiile de temperatură.Ziua de 8 Martie marchează începutul primăverii, revenirea naturii la viață și debutul sărbătorilor care aduc în atenția tuturor gingășia femeilor. Florile pe care le oferim de mărțișor sunt purtătoarele unui mesaj prețios prin simbolul care le reprezintă, așa că nu vă rezumați strict la criteriul frumuseții lor atunci când le alegeți.
Diferitelor specii de flori li se atribuie semnificații variate în culturile popoarelor sau în lucrările de specialitate. De la dragoste pasională, energie, vitalitate, puritate, grație, fidelitate, la onoare și sinceritate, mesajele și însușirile transmise de flori sunt în general pozitive.Modului în care era realizat, oferit și primit buchetul de flori îi era oferită o atenție deosebită în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, în epoca victoriană când, exprimarea verbală a emoțiilor nu era apreciată. Florile erau atunci modul ideal de a face o invitație, de a stabili o întâlnire sau de a-ți cere iertare. Prin urmare, tipurile de flori, mărimea buchetului, culorile, dispunerea florilor, mâna cu care erau oferite erau detalii îndelung analizate și interpretate.
Fiecare floare de primăvară poartă o anumită semnificație, de care este bine să ținem cont atunci când vrem să o oferim unei femei dragi de 8 Martie. Iată câteva sugestii care vă vor ajuta în acest sens!
Flori pentru mame
Cultura greceasca asociaza crinii cu nașterea, fiind un simbol al maternității (legendele mitologice spun că aceste flori au fost create din laptele zeiței Hera). Crinii simbolizează speranța, credința, puritatea, renasterea, fertilitatea și amintirile frumoase.
Tot pentru mame sunt bineveniti si irișii, care sunt asociati cu credinta, intelepciunea, prietenia adevarată, speranța și valorile umane. In Franța, forma irisilor este simbolul familiei regale.
Flori pentru partenere
Partenera se va bucura de orice floare de primavara i-ați dărui-o, însă aveți grijă să îi transmite-ți si un discret "te iubesc" prin buchetul oferit de 8 Martie.
Alege flori care simbolizează iubirea, precum lalele rosii, lalele galbene reprezintă optimismul, bucuria si speranța că totul va fi bine, laleaua violet este dăruită persoanelor speciale din viața noastră, în semn de prețuire si distincție, simbolizând locul aparte pe care aceste persoane le ocupă în sufletul nostru, laleaua albă este dăruită unei persoane dragi, în semn de iertare sau pentru a-ți declara puritatea sentimentelor.
Flori pentru colege
Freziile sunt cele mai potrivite flori de 8 Martie pentru colegele de serviciu, întrucât simbolizează prietenia, inocenta și bucuria de a trăi.
In plus, emană un miros proaspăt de citrice si sunt pe placul tuturor reprezentantelor sexului frumos, fără să transmită mesaje prea personale.
Flori pentru domnișoare
Dacă aveți acasă o fiică sau o nepoțică, oferiți-i un buchet frumos de zambile . Aceste flori puternic parfumate simbolizează farmecul ludic, dinamismul și sinceritatea. Alte semnificații ale acestor flori de primăvară sunt tinerețea, amabilitatea, afecțiunea și protecția pentru cei tineri.
Cel mai important este faptul că un buchet de flori își îndeplinește misiunea atunci când este oferit la momentul și în modul potrivit, însoțit de câteva cuvinte alese special pentru persoana căreia îi sunt destinate.
Autor: Carmen Oprea