O istorie aparte o are modelul Lightweight E-Type pe care Jaguar a anunțat că-l va reedita într-o serie limitată de șase exemplare. Bolizii vor fi construiți după toate specificațiile modelului din 1964, la uzina Browns Lane din Coventry, acolo unde a fost locul de naștere al modelului E-Type.
In 1963, Jaguar a intenționat să construiască 18 unități Lightweight E-Type dar în final a reușit să monteze doar 12 bucăți, restul de 6 plăcuțe de șasiu rămânând în magazia uzinei până astăzi când cei de la Jaguar Heritage s-au decis să completeze seria de 18.
Lightweight E-Type a câștigat numeroase curse de viteză având la volan piloți faimoși ai momentului iar astăzi exemplarele din seria de 12 sunt cotate la valori de peste 1 milion de lire sterline. Mașina avea caroseria din aluminiu iar sub capotă se afla motorul de 3.8 l ce dezvolta 300 CP, fiind omologat cu trei carburatoare Weber 45DCO3 în locul injecției mecanice Lucas. Primele exemplare au fost echipate cu o cutie scurtă derivată din cea de serie după care a fost utilizată una ZF cu cinci trepte. Cele șase mașini noi vor fi construite manual după specificațiile originale de către specialiștii departamentului Jaguar Heritage, cei care restaurează de mulți ani automobile Jaguar clasice.
Autor: Valentin Brădățeanu
Foto, video: Jaguar