Dosarele NSA
RSS Dosarele NSA

Președintele SUA: Serviciile americane de informații vor continua să fie atente la intențiile guvernelor din lumea întreagă

Președintele SUA: Serviciile americane de informații vor continua să fie atente la intențiile guvernelor din lumea întreagă

Președintele Statelor Unite, Barack Obama, a recunoscut că relațiile cu Germania au avut de suferit din cauza monitorizării pe scară largă a convorbirilor și mesajelor, desfășurată de serviciile americane de informații. Într-un interviu acordat televiziunii germane ZDF, liderul de la Casa Albă a declarat că decizia de a asculta telefonul mobil al cancelarului Angela Merkel a fost o greșeală, care nu se va repeta sub președinția sa. Pe de altă parte, Barack Obama a atras atenția că serviciile americane de informații vor continua să fie atente la intențiile guvernelor din lumea întreagă.

Barack Obama: Avem prieteni și aliați cu care colaborăm îndeaproape. De aceea este important pentru noi și pentru mine personal, ca președinte al SUA, să păstrăm încrederea. Însă, așa cum am mai spus, agențiile noastre de securitate, la fel ca cele germane sau de oriunde altă parte, vor continua să fie interesate de intențiile guvernelor din întreaga lume. Acest lucru nu se va schimba.

În urmă cu două zile, după scandalul provocat de dezvăluirile fostului consultant CIA, Edward Snowden, Statele Unite au dat asigurări că își vor limita programele de spionaj. Președintele Barack Obama a afirmat că agențiile de spionaj vor utiliza informațiile strict în scopuri de securitate națională, subliniind că drepturile cetățenilor americani vor fi respectate.



Radio România Actualități - 19.01.2014 13:14