Dosarele NSA
RSS Dosarele NSA

Europa înfuriată din cauza acuzațiilor privind spionajul american

Europa înfuriată din cauza acuzațiilor privind spionajul american

Cele mai noi acuzații privind spionajul american au dezlănțuit în Europa un torent de critici amestecate cu îngrijorare. Dacă suspiciunile determinate de descoperirile făcute de Spiegel în legătură cu urmărirea telefonului mobil al cancelarului Merkel de către SUA se vor dovedi întemeiate, consecințele pentru relațiile transatlantice ar putea fi enorme.

Elita politică și comentatorii din presă din Germania și-au exprimat joi adânca îngrijorare cauzată de acuzațiile conform cărora serviciile secrete americane au pus sub urmărire telefonul mobil folosit de cancelarul Angela Merkel. Purtătorul de cuvânt al acesteia a confirmat că ea l-a sunat furioasă miercuri noaptea pe președintele american Barack Obama pentru a discuta aceste suspiciuni, care au apărut în urma unei anchete efectuate de Spiegel.

Ministrul german de externe, Guido Westerwelle, a făcut joi dimineața un pas ieșit din comun, convocându-l pe ambasadorul american John B. Emerson.

Critici dure au venit de asemenea și din partea ministrului german al apărării, Thomas de Maizière. "Dacă este adevărat ceea ce auzim acum, acesta ar fi un lucru cu adevărat rău", a declarat el la postul de televiziune ARD. "Americanii sunt și rămân prietenii noștri apropiați, însă acest lucru este complet inacceptabil."

De Maizière a adăugat că și el a avut bănuieli timp de ani de zile că propriul său telefon este ascultat. "Totuși, nu mă așteptam să fie americanii", a precizat el.

Întrebat care ar putea fi eventualele repercursiuni asupra relațiilor americano-germane și americano-europene, de Maizière a afirmat: "Nu putem să ne întoarcem pur și simplu la starea obișnuită a lucrurilor. Există acuzații și în Franța." Relațiile diplomatice dintre Franța și SUA s-au răcit după ce s-a aflat că milioane de apeluri telefonice ale francezilor au fost monitorizate de către serviciile de informații ale SUA.

"Temerile noastre s-au confirmat"

"Acuzațiile ne arată încă o dată că temerile noastre s-au confirmat", a declarat Thomas Oppermann, președinte al Comitetului Parlamentar de Control, care se ocupă cu monitorizarea serviciilor federale de informații ale Germaniei. "Activitățile de monitorizare ale NSA au fost complet scăpate de sub control și este evident că ele se desfășoară dincolo de orice fel de verificări democratice", a continuat social-democratul de centru-stânga.

Sabine Leutheusser-Schnarrenberger, ministrul german al justiției, a cerut guvernului Merkel să suspende acordul SWIFT dintre UE și SUA, pe baza căruia are loc transferul unor informații bancare de la UE către autoritățile antiteroriste ale SUA. "Noile suspiciuni întrec orice limite. Scandalul NSA nu s-a încheiat", a declarat ea, făcând apel la instituțiile UE să "ia rapid o decizie" în această chestiune.

Jurnaliștii germani au reacționat joi cu furie. "Cu greu ne-am putea imagina un afront mai mare din partea unei țări prietene", scrie ziarul de centru-stânga Süddeutsche Zeitung într-un comentariu publicat pe prima pagină, care acuză guvernul Merkel că a încercat inițial să minimalizeze scandalul spionajului american.

"Însă noile acuzații îi pun de asemenea într-o nouă lumină pe Obama și comunitatea americană de informații. În timpul vizitei sale în Germania, președintele SUA a promis solemn o cooperare bazată pe încredere. Dar până și Merkel pare să-și fi pierdut acum credința în acest lucru. E greu chiar și să-ți imaginezi cum s-or fi comportând serviciile de informații ale lui Obama cu statele ostile, atunci când vezi cum se comportă ei față de cei mai apropiați aliați."

Publicația conservatoare Frankfurter Allgemeine Zeitung i-a avertizat pe cititori că nu a fost încă demonstrat nimic în legătură cu telefonul mobil al cancelarului, însă a subliniat în același timp măsura în care scandalul de spionaj a lovit deja în relațiile diplomatice. "După cum reiese din reacția rece a lui Obama, guvernul de la Washington pare să nu fi priceput încă amploarea daunelor care continuă să fie cauzate de activitatea serviciilor americane de informații în Europa. Ei au răcit relația transatlantică - și încă în mare măsură."

Indignare în ajunul conferinței UE

În restul Europei, editorialiștii au reacționat cu indignare la ultimele acuzații de spionaj. Cotidianul conservator de la Paris Le Figaro a calificat vestea drept "un foc de avertisment în direcția SUA și un îndemn pentru un răspuns ferm al UE. Nu acum descoperă Europa scandalul interceptărilor NSA. Dar cu acuzații formulate personal de către Angela Merkel, chestiunea capătă noi dimensiuni, spectaculoase."

Chiar dacă acuzațiile de interceptare se vor dovedi a fi false, scrie cotidianul de stânga Corriere della Sera de la Milano, "nu se va schimba nimic în substanță ... Adevărată chestiune centrală este aceea că există un prag care a fost deja trecut. Nimeni nu poate și nici nu trebuie să fie indignat de faptul că o putere globală precum SUA are un serviciu atât de eficient de strângere a informațiilor. Însă, în domeniul sensibil al securității, oportunitățile monstruoase oferite de tehnologia modernă obligă statele să lucreze împreună cu țări prietene și aliate, cu un grad maxim de coordonare în ceea ce privește limitele și regulile care ar trebui să guverneze asemenea activități."

"Cu fiecare scurgere de informații, puterea ''blândă'' a Americii suferă și ea câte o hemoragie, iar puterea forței amenință să se scurgă și ea odată cu aceasta", scria miercuri seara cotidianul britanic de stânga The Guardian. În continuare articolul aduce în discuție ce înseamnă "să fi un aliat al Americii în secolul 21".

Articol de Charly Wilder
Traducere: Andrei Suba



Der Spiegel - 25.10.2013 11:35