Dosarele NSA
RSS Dosarele NSA

SUA au spionat sediul ONU

În 80 de misiuni diplomatice din SUA există puncte de interceptare electronică a informației. Ban Ki-moon, secretarul general al ONU, s-a întâlnit cu John Kerry, secretarul de stat al SUA, la sediul ONU.

Serviciile secrete americane au spionat și clădirea ONU de la New-York. S-a încălcat astfel grobian acordul în vigoare cu Organizația Națiunilor Unite, prin care SUA se obligă să nu întreprindă contra ONU niciun fel de acțiuni secrete. Noile dezvăluiri au apărut în numărul de luni, 26 august, al ziarului "Der Spiegel".

Conform documentelor clasificate, pe care redacția le-ar fi putut cunoaște, în vara anului 2012, Agenția Națională de Securitate din SUA a reușit să penetreze tehnic sistemul video intern al ONU și să decripteze codul de protecție al acestuia. În consecință, după cum se precizează într-unul din rapoartele de spionaj, "s-a îmbunătățit considerabil modalitatea de obținere a informațiilor din cadrul conferințelor cu ușile închise, de asemenea, a fost descifrată și această sursă de informații". După trei săptămâni, numărul comunicatelor descifrate a crescut de la 12 la 458.

Publicația oferă și o informație picantă - "competiția" dintre serviciile secrete americane și chineze. După cum scrie ziarul, într-un anumit caz, Agenția Națională de Securitate a reușit "să intercepteze" ceea ce izbutiseră deja chinezii să asculte.

Din documentele copiate de Edward Snowden și care continuă să iasă la lumină "porționat, ca la carte", se poate vedea că Agenția Națională de Securitate a continuat să supravegheze Ambasada UE de la ONU imediat după ce aceasta se mutase într-o clădire nouă. Pentru a realiza acest lucru, Agenția avea planul clădirii din 3-rd Avenue din New-York, schema amplasării birourilor din clădire, infrastructura de lumină electrică și a serverelor. Ofițerii Agenției Naționale de Securitate atribuiseră Ambasadei UE din New-York denumirea de cod Apalachee, iar Ambasadei de la Washington - Magothy.

Se putea ajunge la secretele lor pe trei căi. La New-York, agenții plantaseră "ploșnițe" sau copiaseră hard-discurile. La Washington, s-au infiltrat în rețeaua de calculatoare. Pentru Agenția Națională de Securitate a SUA, nu a fost dificil să supravegheze ambasadele UE și pentru că toate calculatoarele lor fuseseră conectate la un server privat VPN, scrie "Der Spiegel".

Din documente rezultă că Agenția Națională de Securitate derulează propriul program de ascultare în toată lumea, sub acoperișul a peste 80 de ambasade și consulate din SUA. Programul este botezat Serviciul Special de Strângere a Informațiilor (Special Collection Service). Asemenea centre de spionaj electronic funcționează și la consulatele SUA din Frankfurt-am-Main și de la Viena.

Articol de Evghenii Grigoriev
Traducerea: Viorel Patrichi



NEZAVISIMAIA GAZETA - 27.08.2013 10:14