Reţinerea lui David Miranda - o trădare a încrederii şi a principiilor (Editorial The Guardian)

Cu mult înainte ca partenerul de viaţă al jurnalistului Glenn Greenwald de la Guardian să fi fost reţinut pe aeroportul Heathrow, duminică, legea în baza căreia a fost reţinut şi i s-au confiscat obiectele personale ajunsese să fie efectiv discreditată, în forma ei actuală.

Articolul 7 al Legii Terorismului din 2000 acordă puteri discreţionare pentru reţinerea unei persoane până la nouă ore. Acordă poliţiei de frontieră puterea de a reţine spre interogare, fără a avea niciun fel de suspiciune şi fără ca persoana reţinută să aibă dreptul de a apela la un avocat. Este una dintre cele mai mari puteri conferite poliţiei în legislaţia britanică - o armă folositoare pentru serviciile de securitate aflate în căutare de informaţii, dar o potenţială sursă de injustiţie, gata să se întâmple în orice moment. Ea a provocat unele dintre cele mai indignate plângeri din partea comunităţii cu privire la modul în care legile antiteroriste britanice ajung să fie aplicate în practică. Parlamentul şi-a programat deja revizuirea legii.

Reţinerea lui David Miranda ar trebui privită în contextul acceptării implicite de către ministerul de interne, cel care propune acum aceste modificări legislative, a faptului că unele părţi din lege sunt concepute în termeni excesiv de generali.

Însă reţinerea lui Miranda este oricum un act extraordinar. Ea ridică noi probleme foarte importante, pe care parlamentul nu va mai putea să le ignore şi pe care va trebui să le dezbată, dacă doreşte ca reforma legilor terorismului să fie cât de cât consistentă, justă şi corect raportată la realitate.

Unul dintre motive este acela că Miranda nu poate fi considerat sub absolut nicio formă un terorist. Însă Miranda trăieşte şi lucrează împreună cu Greenwald, primul care a publicat majoritatea articolelor legate de spionajul de stat american şi britanic, bazat pe informaţiile dezvăluite de fostul colaborator al NSA Edward Snowden. Nimic din această muncă nu are vreo legătură cu comiterea, pregătirea sau instigarea unor acte de terorism, sau cu orice altceva care ar putea cădea, în mod rezonabil dar cu cea mai mare indulgenţă posibilă, sub incidenţa celor mai generalizatoare definiţii ale unor astfel de activităţi.

Şi totuşi, oricine îşi va fi imaginat că Miranda a fost reţinut din întâmplare la Heathrow, în mod sigur nu trăieşte în lumea reală.

Realitatea despre articolul 7 al legii din 2000 este aceea că reprezintă o putere legală concepută special pentru lumea atipică a porturilor şi aeroporturilor. Îi dă poliţiei puterea de a le face oamenilor, în această lume cu statut incert, lucruri pe care nu le-ar putea face în lumea reală.

În lumea reală se aplică mecanismele de control şi echilibru ale justiţiei - în America, ironia sorţii, unele dintre acestea chiar poartă denumirea de "drepturi Miranda".

În lumea aeroporturilor oamenii pot fi reţinuţi, interogaţi şi percheziţionaţi şi li se poate confisca proprietatea fără a fi existat vreo suspiciune prealabilă şi fără ca ei să beneficieze de acoperirea justiţiei. Anul trecut au avut loc 69.000 de astfel de reţineri şi doar o mână de oameni au fost arestaţi.

Reţinerea lui Miranda poate fi interpretată în parte ca o expediţie de pescuit a serviciului de securitate, ca un exerciţiu de hărţuire al poliţiei, dar şi ca o ameninţare din partea guvernului la adresa jurnaliştilor şi a celor care îndrăznesc să tragă semnalul de alarmă. A constituit o tentativă de intimidare a breslei jurnaliştilor într-o zonă aflată în afara jurisdicţiei legii, unde un asemenea lucru se poate întâmpla fără a fi urmat de consecinţele legale. A fost făcut pentru că pur şi simplu putea fi făcut - şi, fără îndoială, pentru că americanii vroiau să fie făcut - şi pentru niciun alt motiv.

Reţinerea lui Miranda subminează principiul prezumţiei de nevinovăţie pe care se bazează democraţiile liberale atunci când se înarmează împotriva terorismului. Statele adoptă legi antiteroriste care conferă puteri excepţionale, strict pe baza ideei că terorismul reprezintă la rândul lui o ameninţare extraordinară şi pornind de la premiza că asemenea puteri vor fi utilizate doar în mod proporţional. Reţinerea lui Miranda trădează această idee, întrucât în acest incident terorismul nu a fost implicat în niciun fel. De asemenea, liderii democraţi au pretins că recunosc legitimitatea îngrijorării publicului cu privire la proporţionalitatea măsurilor adoptate de stat împotriva terorismului. Însă acest caz ne arată că statul ne ia de proşti.

Din cauza aplicării dubioase a articolului 7 în trecut, iată că acum parlamentul are atât ocazia, cât şi responsabilitatea, de a ne demonstra contrariul. Articolul 7 ar trebui restrâns în mod radical, astfel încât puterile excepţionale să nu poată fi aplicate decât în cazurile cu adevărat excepţionale legate de terorism. Reţinerea nu trebuie să se poată face decât pe baza unor suspiciuni rezonabile. Bunurile confiscate ar trebui înapoiate rapid, în cazul în care persoanei implicate nu i se aduc învinuiri formale legate de securitatea naţională, după cum se întâmplă în prezent şi cu amprentele şi mostrele de ADN. Ar trebui permis accesul la un avocat. Dacă parlamentul se va ridica la înălţimea provocării, poate că totuşi va ieşi ceva bun de pe urma acestui episod ruşinos de hărţuire de către stat a jurnalismului independent şi a unor cetăţeni liberi.

Traducere: Andrei Suba

Share