Îmblânzirea puterii prin frâie legale

Ploua melancolic la Washington în ziua în care Nixon a demisionat. Mărturisesc că am fost emoţionat de mesajul de rămas-bun al acelui om care fusese cel mai puternic din lume şi care pierdea totul pentru că abuzase de putere în războiul din Vietnam şi în scandalul Watergate.

Reacţia ţării la adresa abuzurilor a fost indignată şi viguroasă. Congresul a impus limite stricte operaţiunilor clandestine în străinătate - împotriva Angolei, de exemplu. În Senat, o comisie prezidată de senatorul Frank Church, care avea să moară prematur, a cercetat încălcările sistematice ale drepturilor de către agenţiile de spionaj.

Practic, tot ceea ce acum a provocat uimire în dezvăluirile lui Edward Snowden ieşise deja la lumină în depoziţiile făcute la comisie. S-a aflat că aproape necunoscuta National Security Agency (NSA) deţinea de departe cel mai mare buget dintre cele 16 agenţii americane de informaţii. Misiunea sa era, pe atunci, aceea de a monitoriza toate comunicaţiile telegrafice şi telefonice, descifrând codurile ambasadelor străine, ale căror sedii erau încălcate de către agenţi deghizaţi în funcţionari ai unor întreprinderi de telecomunicaţii sau ai unor muncitori angajaţi pentru reparaţii.

Eram consilier la misiunea noastră în SUA şi îmi amintesc că am trimis toate informaţiile la Itamaraty (denumire sub care mai este cunoscut Ministerul Relaţiilor Externe al Braziliei, ca urmare a numelui purtat de clădirea în care îşi are sediul; n. trad.). Când am revenit ca ambasador, în 1991, am apreciat ca ipoteză că tot ce spuneam la telefon sau transmiteam în Brazilia, cifrat sau nu, ar putea fi interceptat cu uşurinţă, având în vedere superioritatea mijloacelor tehnologice americane.

Am profitat de situaţie pentru a critica într-un limbaj nediplomatic ceea ce mi se părea absurd în politica externă a Washingtonului (îndeosebi campania de subversiune împotriva guvernului legal ales din Angola şi sprijinul acordat gherilei Unita, a lui Jonas Savimbi). Nu am crezut niciodată că legea aprobată de comisia din Senat care interzice interceptările şi încălcările va fi respectată.

Oricum, problema a devenit academică la adoptarea Patriot Act, legislaţia antiteroristă din 2001, după atentatele asupra Turnurilor Gemene. Din nou pendulul s-a mişcat în sensul favorizării securităţii în detrimentul vieţii private şi a drepturilor individuale.

De această dată a fost mai rău decât cu 40 de ani în urmă. Catastrofalul epilog al războiului din Vietnam şi ciocnirea cu metodele infracţionale ale Watergate au descurajat jutificarea agenţiilor de spionaj. Societatea americană, aproape unanim, a condamnat recuregerea abuzivă la operaţiunile clandestine.

Astăzi mă îndoiesc că majoritatea americană, traumatizată pe termen lung de ameninţarea terorismului islamic, va opta pentru renunţarea la spionajul cibernetic din cauza dezvăluirilor lui Snowden. La fel cum nu va dori să renunţe la "drone" pentru a ucide de la distanţă, desigur, terorişti reali sau presupuşi.

Tendinţa ineluctabilă a puterii, ne învăţau teoreticienii realismului, este aceea de a nu fi niciodată inactiv. Îmblânzirea puterii prin frâie legale stricte este esenţa procesului de civilizare. Totuşi, aşa cum am văzut din nou, inclusiv în detrimentul Braziliei, este bine să nu te încrezi în promisiuni şi să lupţi pentru ca legislaţia internaţională să poată supune cândva cu adevărat arbitriul celor puternici.

Articol de Rubens Ricupero, directorul Facultăţii de Economie a Faap, fost secretar general al UNCTAD
Traducerea: Iulia Baran

Share