Despre noi
Oferta Rador
Istorie orală
Relaţii internaţionale
Video
Spaţiu abonaţi
Date contact
Dosarele NSA
RSS Dosarele NSA

Vladimir Putin speră că disputa privind Edward Snowden nu va afecta relaţiile dintre Rusia şi SUA

Vladimir Putin speră că disputa privind Edward Snowden nu va afecta relaţiile dintre Rusia şi SUA

26 iunie 10:48 - Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, şi-a exprimat speranţa că situaţia creată în jurul fostului angajat al CIA, Edward Snowden, nu va avea urmări negative asupra relaţiilor ruso-americane. "Sper că această poveste nu va afecta în niciun fel caracterul relaţiilor noastre cu SUA şi că partenerii noştri vor înţelege acest lucru" - a declarat Vladimir Putin în timpul unei conferinţe de presă susţinută la Turku, după încheierea convorbirilor cu omologul său finlandez, Sauli Niinistö. Şeful statului rus a adăugat că "Edward Snowden este un om liber şi cu cât mai repede va alege punctul final al şederii sale cu atât va fi mai bine şi pentru noi, dar şi pentru el".

Ameninţările SUA la adresa Moscovei şi a Beijingului din cauza lui Snowden nu vor face altceva decât să apropie Rusia şi China

Şeful Comitetului Dumei de Stat pe probleme internaţionale, Aleksei Puşkov, a declarat că ameninţările SUA la adresa Rusiei şi Chinei din cauza fostului angajat al CIA, Edward Snowden, nu vor face altceva decât să apropie relaţiile dintre Moscova şi Beijing. "Ameninţările SUA la adresa Rusiei şi Chinei nu vor avea rezultate. Acestea nu vor face altceva decât să apropie puternic Moscova şi Beijingul. Este o presiune negândită a SUA" - a scris Aleksei Puşkov pe microblogul său de pe Twitter. Anterior, SUA au anunţat că va încerca să obţină extrădarea lui Edward Snowden de la ţările în care acesta ar putea să se deplaseze. În prezent, Snowden se află cel mai probabil în zona de tranzit a aeroportului "Şeremetievo" din Moscova. (INTERFAX)

***

25 iunie 19:30 - Rusia nu are de gând să-l extrădeze pe fostul ofiţer CIA, a spus Vladimir Putin în timpul vizitei sale de lucru din Finlanda. Fostul ofiţer CIA Edward Snowden a venit la Moscova şi se află acum pe aeroportul Şeremetievo, a declarat preşedintele Rusiei. Rusia nu are de gând să-l extrădeze fiindcă nu are un asemenea acord cu Statele Unite ale Americii. Putin a afirmat că serviciile secrete ruse "nu au lucrat niciodată cu el şi nu lucrează nici acum". Orice acuzaţie la adresa Rusiei este "un nonsens şi o mîrşăvie", a declarat domnul Putin.

"Domnul Snowden a ajuns într-adevăr la Moscova. Pentru noi a fost o surpriză totală. El a venit ca un pasager de tranzit. El nu are nevoie nici de viză, nici de alte documente. El, ca pasager de tranzit, are dreptul să-şi cumpere bilet şi să zboare unde va dori", a spus Vladimir Putin la conferinţa de presă comună cu Sauli Väinämö Niinistö, preşedintele Finlandei. "El nu trece frontiera de stat, de aceea el nu are nevoie de viză. Orice acuzaţie la adresa Rusiei este un nonsens şi o mîrşăvie", a declarat preşedintele Federaţiei Ruse.

Preşedintele Putin a spus că Rusia nu are de gând să-l extrădeze pe Edward Snowden fiindcă nu există un acord în acest sens cu SUA. "Serviciile noastre speciale nu au lucrat niciodată cu el şi nu lucrează nici acum. Domnul Snowden este un om liber. Cu cât se va decide mai repede să-şi aleagă o destinaţie pentru şederea lui, cu atât va fi mai bine şi pentru noi, şi pentru el", a spus Vladimir Putin.

Preşedintele Rusiei a amintit şi de Julian Assange, fondatorul WikiLeaks, care se află de un an în Ambasada Ecuadorului de la Londra şi pe care SUA de asemenea cer să fie extrădat: "Şi el, la fel ca Snowden, se consideră un apărător al drepturilor omului şi luptă pentru răspândirea informaţiilor. Puneţi-vă următoarea întrebare - este nevoie ca aceşti oameni să fie extrădaţi pentru a intra la închisoare sau nu e nevoie? În orice caz, eu aş prefera să nu mă ocup de asemenea probleme pentru că este mult zgomot pentru nimic."

"În Statele Unite, Edward Snowden va trebui să răspundă în instanţă pentru crimele de care este acuzat," a spus Caitlin Hayden, purtătoare de cuvânt la Consiliul Naţional de Securitate al SUA. Ea crede că, după atacurile teroriste din timpul maratonului de la Boston, cooperarea dintre procurorii ruşi şi americani s-a intensificat, iar ea se aşteapă ca această cooperare să continue.

Pe 24 iunie, avionul cu care Edward Snowden trebuia să zboare de pe aeroportul Şeremetievo la Havana nu l-a avut la bord totuşi pe fostul ofiţer CIA. Se ştia deja că Snowden s-a înregistrat ca să zboare cu cursa de Havana. La înregistrare, el a folosit un paşaport american. Între timp, conform declaraţiei Departamentului de Stat al SUA, acest document a fost anulat oficial de autorităţi.

De ce fostul ofiţer CIA a devenit erou?

Se pare că tot umanismul ruşilor este construit pe anti-americanism. (www.kommersant.ru)



Agenţia RADOR - 26.06.2013 10:48