Fapt divers - Știință, Tehnologie, Computere
RSS Fapt divers - Știință, Tehnologie, Computere

Noaptea Cercetătorilor - un eveniment inedit care va avea loc pe 26 septembrie

Noaptea Cercetătorilor - un eveniment inedit care va avea loc pe 26 septembrie

Noaptea Cercetătorilor este un eveniment desfășurat anual în peste 300 de orașe din Europa. Anul acesta, în România, Noaptea Cercetătorilor va fi organizată, pe 26 septembrie, la Arad, București, Cluj, Constanța, Craiova, Galați, Iași, Oradea, Piatra Neamț, Pitești, Sibiu, Târgu Jiu, Timișoara și Tulcea. Evenimentul este organizat sub egida UE și patronat de Ministerul Educației Naționale.

Noaptea Cercetătorilor este una dintre cele mai populare inițiative ale UE, care vizează publicul larg și urmărește să faciliteze interacțiunea cu știința într-un mod amuzant. Începând cu anul 2006, Noaptea Cercetătorilor există ca și proiect independent, în seria Acțiunilor Marie Curie.

Vinerea viitoare, începând cu ora 16:00, cercetători, exploratori, inventatori, oameni de știință vor participa la experimente trăznite, conferințe și concursuri. Vizitatorii sunt invitați să interacționeze cu cele mai recente inovații tehnice.

În București, evenimentul va avea loc în Parcul Tineretului, începând cu ora 17:00.

Ediția din acest an își propune două abordări complementare, inițiate de două echipe organizatoare diferite:

- #Researchers for Humanity, pe scurt, #R4H, propune o nouă abordare a interacțiunii dintre publicul larg și cercetători, prin activități și informații legate de modul în care cercetarea științifică contribuie la progresul umanității. Conceptul va fi lansat la Noaptea Cercetătorilor și va fi continuat ulterior prin ateliere și întâlniri între tineri și cercetători. Printre organizatori enumerăm: Asociația Invenio, Target Active Training, Centrul de Studii Complexe, Institutul Național de Cercetare pentru Sport.

- #doyouspeakscience aduce în contact cercetătorii și publicul larg, prin intermediul limbajului universal al științei. Dintre organizatori fac parte: Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Universitatea din București, Universitatea “Babeș Bolyai” din Cluj, Universitatea din Craiova, Universitatea “Lucian Blaga” din Sibiu, Universitatea de Vest din Timișoara, Institutul Național de Fizica Laserilor, Plasmei și Radiației, Institutul de Fizică Atomică, Institutul de Fizică și Inginerie Nucleară “Horia Hulubei” și Institutul de Științe Spațiale, cu sprijinul Ministerului Educației Naționale.

În fiecare oraș, evenimentul este organizat în parteneriat cu jucători importanți din cercetare, precum Asociația Cygnus (Suceava), Universitatea Constantin Brâncuși din Târgu-Jiu, Universitatea Ștefan cel Mare Suceava, Universitatea Transilvania Brașov.

În fiecare oraș în care este organizată Noaptea Cercetătorilor va exista și o zonă dedicată Uniunii Europene, unde sunt pregătite jocuri și concursuri de cunoștințe generale, o tombolă cu premii și alte surprize.

În unele orașe va exista și o zonă destinată copiilor, care vor avea la dispoziție jocuri care să le stimuleze creativitatea și gândirea critică.

Publicul va putea participa la o serie de experimente și activități - fizică distractivă, experimente optice, demonstrații cu laser, activități legate de robotică, electricitate, mecanică, fizica plasmei, fotografii în infraroșu, animații despre știință.

Două concursuri vor fi organizate înainte de acest eveniment:

- Concursul de videoclipuri “Vreau să fiu cercetător”, dedicat pasionaților de știință, indiferent de vârstă. Înscrierile se pot face până miercuri, 17 septembrie 2014, prin încărcarea pe YouTube/Vimeo a unui material video care prezintă în maxim 2 minute concepția personală cu privire la activitatea de cercetare.

- Competiția de desene “Cercetătorii și laboratoarele lor”, la care se poate înscrie orice elev sau grup de maxim 5 elevi, precum și orice persoană pasionată de știință care însă nu desfășoară activitate de cercetare, până pe 19 septembrie 2014 inclusiv.

Premiile se vor decerna în seara de 26 septembrie, când va avea loc și o tombolă pentru participanți, precum și alte concursuri cu premii.

Daniela Sîrbu

(Surse: www.noapteacercetatorilor.eu, stiintasitehnica.com, www.descopera.ro)



Agenția RADOR - 19.09.2014 10:38